Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îl acuză pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, că a provocat Chișinăul prin declarațiile făcute în Federația Rusă, potrivit cărora regiunea transnistreană ar face parte din „lumea rusă”.
Oficialul susține că deplasarea acestuia în Rusia a fost discutată cu reprezentanții OSCE, însă scopul discuțiilor ar fi fost unul umanitar, legat de asigurarea regiunii cu gaze naturale în perioada rece a anului.
„Evident, este o provocare în contextul acțiunilor tot mai puternice ale noastre și cu rezultate în procesul de integrare europeană”, a declarat Igor Grosu.
Șeful Legislativului a precizat că, în urma comportamentului lui Krasnoselski, autoritățile de la Chișinău îi vor aplica acestuia măsuri restrictive la revenirea în Republica Moldova.
„Fiindcă a procedat în felul cum a procedat, cu această provocare, la revenire o să-i fie aplicată interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova în următorii cinci ani”, a anunțat Grosu.
Amintim că Vadim Krasnoselski a efectuat o vizită în Federația Rusă, unde a fost decorat de președintele rus Vladimir Putin. În urma deplasării, liderul separatist a declarat că regiunea transnistreană face parte din „lumea rusă”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Chișinăul pregătește sancțiuni pentru Krasnoselski: Timp de cinci ani nu va putea ieși din Moldova

