Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Vasile Tofan este propunerea PAS pentru funcția de premier. Prima declarație a potențialului candidat

10 Iul. 2026, 15:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
10 Iul. 2026, 15:21 // Politica //  Victoria Laur

Vasile Tofan este candidatul PAS pentru funcția de premier. Igor Grosu a anunțat că propunerea de desemnare va fi înaintată în cadrul discuțiilor cu Maia Sandu.

Grosu afirmă că a discutat cu Tofan câteva ore. Conform lui, omul de afaceri bucur are aceleași viziuni ca și formațiunea –  consideră necesară aderarea la UE în următorii ani, curățarea instituțiilor și creștere economică, precum și realizarea unor reforme esențiale, deja pornite.

„E o mare onoare, dar recunosc că simt gravitatea momentului. E mare responsabilitate, pentru că așteptările oamenilor sunt mari. Nu pot să spun că am răspunsuri la toate întrebările, dar toată energia, talentul, tot ce știu, o să canalizez ca să realizăm ce ne-am propus. Obiectivul este ca să ducem la capăt integrarea și în 2028 să semnăm acordul de aderare”, a spus Tofan într-un video publicat pe pagina de Facebook a lui Grosu.

Pe lângă omul de afaceri Vasile Tofan, posibil candidat pentru nominalizare este premierul în exercițiu Eugeniu Osmochescu, care ar fi susținut de către partenerii de dezvoltare.

Maia Sandu a început pe 10 iulie consultările cu opoziția din Legislativ, însă nici o formațiune nu s-a prezentat la discuții. PAS ar urma să meargă sâmbătă, 11 iulie, la întrevedere cu președinta.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 09:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
09 Nov. 2026, 09:19 // Societate //  Valentina Buza

Peste 4.110 încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost documentate de polițiști în weekend. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei de viteză, nerespectarea regulilor de prioritate și utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii.

Potrivit Poliției, 39 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați în stare de ebrietate, iar alți 1.401 au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză.

De asemenea, oamenii legii au constatat următoarele încălcări:

  • 662 de șoferi nu au respectat indicatoarele de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor;

  • 142 nu aveau revizia tehnică anuală și/sau asigurarea obligatorie RCA;

  • 558 au oprit în locuri interzise;

  • 201 nu au acordat prioritate pietonilor;

  • 604 nu au cuplat centura de siguranță sau au utilizat telefonul în timpul conducerii;

  • 43 au condus cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Totodată, 464 de pietoni au fost sancționați pentru traversarea neregulamentară a străzii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!