Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Vede paiul din ochiul altuia și nu bârna rusească? Zaharova, despre alegeri în Moldova: „Antidemocratice și totalitare”

22 Oct. 2024, 15:47
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
22 Oct. 2024, 15:47 // Politica //  Victoria Laur

Maria Zaharova susține că în Republica Moldova campania electorală s-a desfășurat prin metode „antidemocratice și totalitare”. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse acuză guvernarea de la Chișinău ar fi recurs represiuni ale mass-mediei și utilizarea resursei administrative.

Oficiala de la Moscova s-a referit și la acuzațiile de ingerință a Kremlinului în scrutinele din Republica Moldova. Conform ei, autoritățile ruse nu ar fi avut nici o implicare în procesul electoral din țara noastră.

„Pe 20 octombrie, în Republica Moldova a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale și un referendum constituțional privind aderarea republicii la Uniunea Europeană. Autoritățile din Moldova au folosit metode antidemocratice și totalitare în campania electorală. În relațiile cu oponenții politici, fără capacitate de a concura, conducerea Republicii Moldova a folosit la scară largă resursele administrative, a efectuat represiuni împotriva politicienilor de opoziție și a presei independente”, susține Zaharova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că oamenii legii au descins cu percheziții la mai mulți simpatizanți și activiști ai partidelor pro-ruse din Republica Moldova cu puțin timp înainte de alegeri. Este vorba în special de formațiuni controlate de Ilan Șor, politicianul fugar condamnat în lipsă în Republica Moldova, care s-a aflat în Israel până la începere ostilităților, apoi s-a refugiat la Moscova. Șor are relații apropiate cu elita de la Kremlin, iar soția sa, cântăreața rusă Jasmin, este prietenă apropiată cu Tatiana Navka, consoarta purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitrii Peskov.

Potrivi Poliției Naționale, circa 150.000 de persoane, inclusiv mai mulți clerici, ar fi primit bani de la Șor și ar fi participat la finanțarea ilegală a partidelor controlate din umbră de politicianul fugar.

Serviciul de Informații și Securitate anunța înaintea alegerilor din Moldova că aproximativ 300 de cetățeni au fost duși de către Șor în Rusia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, unde erau antrenați de către instructori din cadrul grupării paramilitare Wagner cum să organizeze dezordini în masă în timpul manifestațiilor publice și protestelor, să creeze explozibil și să dirijeze drone care pot transporta substanțe inflamabile.

În același timp, Ministerul de Externe susținea că la cele două secții de votare din Moscova ar putea fi aduși organizat alegători, pentru a crea senzația de aglomerație. Precizările s-au făcut după mai multe afirmații manipulatorii și controversate ale Kremlinului, expuse inclusiv de Maria Zaharova, precum că sunt prea puține secții de votare în Federația Rusă.

Mai exact, în Rusia urma să fie deschise cinci secții, însă responsabilii din Republica Moldova au punctat că nu pot asigura securitatea la trei dintre ele și au decis să le constituie doar pe cele de la misiunea noastră diplomatică de la Moscova. Zaharova a manipulat cu datele înregistrării preliminare a cetățenilor de peste hotare la scrutin și susținea că în Rusia ar urma să voteze mai multe persoane decât în Italia, dar se deschid mai puține secții.

Drept reacție, Comisia Electorală Centrală puncta că, pe lângă datele înregistrării preliminare, atunci când se stabilește numărul secțiilor de votare în alte state se iau în considerare informațiile pe care le dețin autoritățile despre numărul conaționalilor stabiliți în regiune, dar și rata de participare a lor la scrutine precedente.

Un alt fals al Mariei Zaharova, lansat în perioada electoralei din Republica Moldova, a fost că, dacă moldovenii nu vota „cum trebuie”, copiii le vor fi luați, iar băieții transformați în fete. În momentul când făcea declarația, lângă oficiala rusă se aflau Marina Tauber și Evghenia Guțul, ambele asociate cu Ilan Șor.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 12:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
01 Oct. 2026, 12:46 // Slider //  Daniela Baranovschi

Conducerea Energocom rămâne, deocamdată, neschimbată. Premierul Vasile Tofan spune că nu există o decizie privind schimbarea directorului întreprinderii, Eugeniu Buzatu, deși recunoaște că sunt probleme care trebuie soluționate în ceea ce privește achizițiile de gaze. Declarația a fost făcută joi, 1 octombrie.

„Nu voi comenta acum niciun fel de cerere. Pot să vă spun că nu există la moment o decizie ce ține de schimbări la Energocom”, a declarat Tofan.

 

În același timp, premierul spune că Energocom trebuie să își schimbe modul în care cumpără gazele, astfel încât Republica Moldova să fie mai bine pregătită pentru perioadele următoare. Printre soluțiile analizate sunt și contractele pe termen lung.

„Avem provocări acolo de a schimba paradigma de achiziții de gaze, cel puțin, pentru perioada următoare  (… ) să fim mai bine securizați cu contracte pe termen lung. (…) Eu înțeleg frustarea oamenilor, și eu sunt foarte frustrat de prețul pe care îl avem, dar trebuie să învățăm din tot ce s-a făcut și nu s-a făcut și, cel puțin, acum, pentru iarna asta, dacă o să reușim să găsim gaze mai ieftine,  șansele nu sunt mari, dar avem careva șanse și nu pot să deschid toate cărțile( … ) Nu voi face compromisuri nici cu legalitatea, nici cu transparența”, a spus premierul joi, 1 octombrie.

Eugeniu Buzatu este director general al Energocom din luna august a acestui an. Anterior, acesta a exercitat funcția de director interimar al întreprinderii, începând din decembrie 2024.

Activitatea lui Buzatu a ajuns în atenția presei și din cauza veniturilor obținute la Energocom. Potrivit informațiilor publicate în investigații jurnalistice și declarațiilor de avere, acesta a încasat anual aproape 1,2 milioane de lei de la companie. În spațiul public au fost discutate și diferențele dintre salariul de funcție, de aproximativ 47.000 de lei brut, și veniturile lunare mai mari obținute prin prime, sporuri și alte stimulente.

Buzatu a respins anterior criticile privind veniturile sale și a calificat dezvăluirile drept populism. Acesta a explicat că remunerările sunt legate de responsabilitățile pe care le are și de volumul operațiunilor gestionate de Energocom.

De asemeena, directorul companiei a fost criticat și în contextul profiturilor înregistrate de Energocom în ultimii ani. Compania a acumulat aproximativ 1,2 miliarde de lei profit, iar Buzatu a explicat că acești bani reprezintă mijloace circulante necesare activității întreprinderii și nu pot fi utilizați direct pentru reducerea tarifelor la gaze. Acesta a mai spus că o parte din profit este transferată la bugetul de stat sub formă de dividende.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

 

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre