Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Venituri de milioane pentru secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac: Cât a câștigat în 2025

30 Iun. 2026, 12:46
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Iun. 2026, 12:46 // Politica //  Daniela Baranovschi

Secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a declarat venituri totale de aproximativ 3,07 milioane de lei pentru anul 2025, potrivit declarației de avere.

Cea mai mare parte a veniturilor provine din activitatea desfășurată la Ministerul Energiei, unde a încasat peste 546 de mii de lei salariu. Alte 10 mii de lei au fost obținuți din activitate de creație, pentru un articol despre energia regenerabilă și independența energetică.

O sursă importantă de venit a fost funcția de membru al Consiliului de Observatori al Moldovagaz, unde a câștigat peste 2,25 milioane de lei.

În declarație mai apar 21.601 lei de la Î.S. Nodul Hidroenergetic Costești, dar și venituri din dobânzi și investiții: aproximativ 12.952 lei din depozite bancare din Republica Moldova, 445,66 euro dintr-un cont în Belgia și 138.505 lei din obligațiuni de stat.

De asemenea, Novac a primit aproape 92 de mii de lei drept compensații pentru deplasări de serviciu.

Documentul mai arată economii în mai multe conturi și depozite, în lei, euro și dolari, inclusiv sume de 50.000 și 200.000 de lei, dar și un depozit de peste 82.000 de euro.

Carolina Novac este secretar de stat din martie 2023 și a fost numită de Guvern. Anterior, a lucrat ca și consilier pe domeniul energiei în cadrul Cancelariei prim-ministrului și în instituții internaționale din sectorul energetic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.