Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Veste bună pentru șoferi: Strada Mitropolit Dosoftei din Capitală se redeschide

31 Aug. 2026, 15:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
31 Aug. 2026, 15:24 // Societate //  Daniela Baranovschi

Circulația rutieră pe strada Mitropolit Dosoftei, pe tronsonul dintre străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, va fi redeschisă în această seară, 31 august. Lucrările de reparație continuă însă, iar muncitorii vor interveni în perioada următoare la trotuare și la carosabil.

Potrivit Primăriei Chișinău, luni este așternut primul strat de asfalt pe cea de-a doua parte a carosabilului. Astfel, începând cu ziua de marți, 1 septembrie, traficul pe întregul tronson va fi reluat, chiar la începutul noului an școlar.

Lucrările nu vor fi încheiate odată cu redeschiderea circulației. În următoarele zile, muncitorii urmează să aștearnă și cel de-al doilea strat de asfalt, iar intervențiile vor continua și la trotuare.

Lucrările de reparație au început la 22 iulie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 19:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 19:05 // Slider //  Daniela Baranovschi

Regele Belgiei a respins vineri demisia prim-ministrului Bart De Wever, care va relua discuțiile în cadrul coaliției sale pentru a încerca să găsească un compromis privind bugetul, transmite France Presse.

Regele Filip „a decis să respingă demisia prim-ministrului și i-a cerut să reia negocierile bugetare începând de acum. Prim-ministrul va prezenta din nou un raport Regelui luni, 16 noiembrie”, a precizat Palatul Regal într-un comunicat.

Bart De Wever și-a prezentat demisia la începutul săptămânii, din cauza blocajului negocierilor privind reducerea deficitului.

Regele și-a acordat câteva zile pentru a lua o decizie. Pe parcursul săptămânii, acesta a primit partidele din coaliția de guvernare, ancorată în zona de centru-dreapta, pentru a evalua amploarea acestei noi crize politice din Belgia, transmite Regele a obținut, de asemenea, din partea celor cinci președinți angajamentul formal că partidul lor este dispus să facă concesii pentru a ajunge la un acord.

„La finalul discuțiilor cu președinții celor cinci partide din majoritate, Regele a luat act de voința fiecăruia dintre aceștia de a încheia negocierile bugetare cât mai curând posibil. Regele a obținut, de asemenea, din partea celor cinci președinți angajamentul formal că partidul lor este dispus să facă concesii pentru a ajunge la un acord”, scrie Palatul Regal.

Miza e de 10 miliarde de euro

Conservatorul flamand Bart De Wever dorește un efort bugetar masiv de 10 miliarde de euro până în 2029 pentru a reduce deficitul belgian, care depășește 5%.

Acest efort se bazează în principal pe reduceri ale cheltuielilor publice, în special în domeniul sănătății, dar implică și identificarea de noi surse de venituri, la care se opune unul dintre partenerii coaliției, Mișcarea Reformistă (partid liberal francofon).

Până în prezent, aceasta a refuzat orice majorare a impozitelor, în timp ce alte partide din majoritate, precum centriștii de la „Les Engagés”, cereau o repartizare „echitabilă” a eforturilor, cu o contribuție din partea „celor care au mai mult”.

Discuțiile se desfășoară sub presiunea sindicatelor, care se mobilizează de luni de zile împotriva austerității.

Pe 9 octombrie, câteva zeci de mii de manifestanți au defilat împotriva măsurilor de austeritate, în timp ce pe lângă zona marșului au avut loc scene de violență și distrugeri.

Numeroase sloganuri din cadrul manifestației făceau referire la diferențele tot mai mari de bogăție și la dorința ca persoanele cu venituri mari să contribuie mai mult la eforturile comune.

Joi, în fața Parlamentului, Bart De Wever a confirmat că anul 2027 va începe cu un buget de urgență copiat pe modelul exercițiului precedent, practica cunoscută sub numele de „douăsprezecimi provizorii”, în așteptarea găsirii unui compromis.

Lipsa unui acord privind bugetul pentru 2027 până în prezent reprezintă un „eșec usturător pentru guvern”, a recunoscut el.

Bart De Wever conduce, din februarie 2025, o coaliție formată din cinci partide de centru-dreapta (N-VA, MR, Les Engagés, CD&V și Vooruit).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!