Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Veste bună pentru studenții de la Educație! Viitorii profesori vor primi burse mai mari

04 Dec. 2023, 10:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
04 Dec. 2023, 10:48 // Societate //  Victoria Laur

Tinerii care studiază specialități în domeniul educațional ar urma să aibă burse mai mari. Pe ordinea de zi a ședinței cabinetului de miniștri de miercuri, 6 decembrie, urmează să ajungă un proiect privind majorarea cuantumului plăților lunare.

Așadar, în învățământul superior, mărimea bursei studenților de la specialitățile din domeniul Educație va fi de 2810, 2400 sau 2200 de lei, în funcție de categorie. Tinerii în ultimul an de studii vor primi 3280, 2800 sau 2570 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, pentru acordarea plăților, se ia în considerare media. Studenții beneficiază de burse de categoria I – cea mai mare, II și III – cea mai mică.

Odată cu majorarea bursei viitorilor profesori, autoritățile își propun să promoveze și să facă mai atractivă meseria de pedagog, să micșoreze rata de abandon a studiilor și să crească numărul tinerilor care obțin studii superioare în domeniul educației.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 09:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
11 Nov. 2026, 09:55 // Societate //  Cătălina Boico

Doi bărbați, în vârstă de 38 și, respectiv, 39 de ani, au fost condamnați la opt și zece ani de închisoare pentru implicarea într-o schemă de introducere ilegală în Republica Moldova și distribuire a medicamentelor „Subutex”, care conțin substanța psihotropă buprenorfină. Faptele au fost comise în perioada 2019-2021.

Primul bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru circulația ilegală a substanțelor psihotrope în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari. Cel de-al doilea a primit o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru aceeași infracțiune, dar și pentru contrabandă cu substanțe psihotrope, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Totodată, instanța a decis ca inculpații să-și execute pedepsele într-un penitenciar de tip închis. De asemenea, aceștia au fost privați, pentru o perioadă de patru ani, de dreptul de a ocupa anumite funcții și de a desfășura activități legate de circulația drogurilor, etnobotanicelor sau a analogilor acestora.

„În ianuarie-martie 2020, unul dintre inculpați, aflat în Franța, ar fi organizat expedierea în Republica Moldova a unor colete în care erau camuflate comprimate „Subutex”, în scopul distribuirii ulterioare pe teritoriul țării. Acestea erau transportate prin intermediul unei firme de transport de pasageri și colete, pe ruta Paris-Cahul-Chișinău, iar ulterior urmau să ajungă la cel de-al doilea inculpat, aflat în țară, care se ocupa de recepționarea și distribuirea acestora. Într-unul dintre cazurile documentate de oamenii legii, la 4 martie 2020, într-un colet expediat din Franța au fost depistate 84 de comprimate „Subutex”, ambalate în 12 blistere și camuflate printre haine și alte bunuri.

Coletul a fost supus unei operațiuni de livrare controlată și transportat ulterior din municipiul Chișinău spre municipiul Bălți, unde urma să fie recepționat de cel de-al doilea inculpat. Acesta s-a prezentat pentru a prelua coletul, moment în care a fost reținut de oamenii legii. Potrivit raportului de expertiză judiciară, cele 84 de comprimate conțineau substanța psihotropă buprenorfină, cu o masă totală de 0,672 grame, cantitate calificată drept proporții deosebit de mari”, transmite Procuratura Generală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inculpații nu și-au recunoscut vina în cadrul urmăririi penale, unul susținând că medicamentele erau destinate consumului propriu, iar celălalt negând implicarea în activitatea infracțională. Examinarea cauzei în instanță a avut loc în lipsa inculpaților, ambii fiind dați în căutare.

De asemenea, în urma examinării probelor, instanța i-a recunoscut vinovați de comiterea infracțiunilor imputate.