Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Vești bune pentru consumatori: Prețul la gaz ar putea scădea după achizițiile mai ieftine ale Energocom

17 Sept. 2025, 14:29
 // Categoria: Economie // Autor:  Vlada Ciorici
17 Sept. 2025, 14:29 // Economie //  Vlada Ciorici

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că tariful pentru gazele naturale achitat de populație ar putea fi redus, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), scrie bani.md.

„Prețul mediu ponderat estimat a fost publicat de Energocom, compania de stat care se ocupă de achiziția gazelor. Pe baza acestor date, ANRE va face calculele necesare. Ministerul nu stabilește tarife, aceasta este competența ANRE”, a precizat Junghietu.

Potrivit oficialului, Energocom a achiziționat deja peste 90% din necesarul de gaze la un preț mediu de 410 euro pentru 1000 m³, față de 450 euro/1000 m³ anterior.

„Este o estimare care poate suferi modificări, pe măsură ce se finalizează achizițiile. De-abia din această lună au început să fie furnizate volumele contractate”, a adăugat ministrul.

În prezent, tariful reglementat pentru gazele naturale în Republica Moldova este de 16,742 lei/m³ (inclusiv TVA). Acesta a fost ajustat ultima dată în decembrie 2024, când prețul a crescut cu 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 07:45 // Slider //  Ursu Ana

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, anunță că formațiunea sa ar putea iniția o moțiune împotriva Guvernului, dacă premierul Vasile Tofan nu se va prezenta în Parlament pentru a prezenta raportul de activitate pentru primele trei luni de mandat. Declarația a fost făcută de deputat, care i-a îndemnat și pe ceilalți reprezentanți ai opoziției să susțină inițiativa.

Igor Dodon a criticat decizia premierului de a prezenta raportul de activitate în fața deputaților la Guvern, în loc să vină în plenul Parlamentului. Socialistul i-a cerut lui Tofan să dea curs invitației și să prezinte atât rezultatele primelor trei luni de activitate, cât și planurile pentru perioada următoare.

„Dacă nu veți da curs acestei invitații, vreau să vă anunț că noi vom iniția moțiune pe Guvern, care vă obligă până la Anul Nou să vă prezentați în plenul Parlamentului”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM susține că inițiativa ar urma să fie pregătită în următoarele zile, iar luni sau marți va fi transmisă spre examinare. Pentru depunerea unei moțiuni sunt necesare semnăturile a cel puțin 25 de deputați. Dodon a făcut apel către colegii din opoziție să se alăture demersului.

În aceeași intervenție, socialistul a criticat și declarațiile premierului privind posibilitatea introducerii vizelor pentru cetățenii Federației Ruse, Chinei și Belarusului. Igor Dodon consideră că Republica Moldova trebuie să păstreze deschiderea atât față de Est, cât și față de Vest.

„Noi trebuie să fim deschiși pentru toți, și în Est, și în Vest”, a afirmat liderul PSRM, precizând că subiectul ar trebui discutat în Parlament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!