Suntem în a patra zi de când Rusia, cu sprijinul Belarusului, a declanșat război împotriva Ucrainei, atacând civili din întreaga țară. Mulți ucraineni au fost forțați să-și părăsească casele și să fugă peste hotare, iar cei care au rămas au fost siliți să se refugieze în adăposturi, casa lor devenind metrourile din marele orașe.
Războiul a luat prin surprindere mulți ucraineni. Chiar dacă aveau ghiozdane pregătite, era imposibil să ții cont de absolut tot. Mulți ucraineni care nu au avut posibilitatea de a sta în subsolurile caselor sau în parcări subterane s-au mutat la metrou.
Chiar înainte de începerea războiului, s-a remarcat faptul că metroul este cel mai de încredere adăpost. Portalul de știri ucrainean, UNIAN, remarcă că acolo este destul de confortabil, în comparație cu subsoluri și parcări. Există fântâni cu apă potabilă, oamenii își pot face ceai/cafea, încălzi mâncare, încărca telefoane, și chiar au internet. Astfel, pentru a putea supraviețui, ucrainenii au nevoie acum de foarte puțin. Cu toate astea, oamenii spun că ziua este frig, iar când vine noaptea se face și mai frig, însă cum au remarcat ei, pentru a supraviețui pot îndura orice.
Jurnaliștii UNIAN au comunicat, după ce au vorbit cu ucrainenii că, prima noapte de viață în metrou a fost mult mai dificilă atât fizic, cât și psihic. Inițial, nu toată lumea știa cât de frig și incomod va fi pe podea. Așa că dimineața de după prima noapte de ședere, înainte să fi fost încă introdusă ora care nu permite ieșitul în stradă, unii dintre oameni au reușit să se întoarcă acasă și să aducă pături, haine călduroase, saltele, perne și alte atribute.
Cu mâncarea situația este mai complicată – chiar și în prima zi de război, toate cafenelele, precum și majoritatea magazinelor și benzinăriilor, au fost închise. În a doua zi, mai puteai cumpăra ceva de la tarabe și de la benzinărie, până se epuizase toată marfa. În cea de-a treia zi, tarabele individuale funcționau deja, iar cei care aveau mașini mai puteau merge dimineața pe propria răspundere până la ultimele supermarketuri „supraviețuitoare”. Din după-amiaza celei de-a treia zi, când metroul s-a oprit în cele din urmă, nimeni nu a mai putut merge la magazin.
Administrația de Stat a orașului Kiev promite să organizeze cumva livrarea alimentelor, la care toată lumea speră cu adevărat.
În plus, în metrou oamenii au sprijin – angajații metroului, poliția și apărarea, iar asta le dă și putere.
Ucrainenii în ansamblu au arătat în aceste patru zile cât de uniți sunt, iar oamenii din adăposturi nu fac excepție. Oamenii se ajută unii pe alții cât pot – împărtășesc ceea ce au nevoie, dau sfaturi, aduc ceva din magazin, nimeni nu ia mai mult decât are nevoie când vine vorba de ceai, care era organizat de angajații din metro. Nici la prize nu sunt lupte, nu le privatizează nimeni. Oamenii o ajută chiar și pe femeia car eface curățenie în metrou pentru ca să-l mențină curat!
„

