Politician și avocat de profesie, Vladimir Jirinovski, a avut o viață destul de bogată în evenimente personale, începând cu tinerețea sa și finisând cu trecerea sa în neființă, confirmată astăzi, 6 aprilie la nivel oficial.

Prezentăm mai jos o galerie foto cu viața lui Jirinovski, unde sunt imortalizate momente din tinerețea și adolescența sa, precum și din viața de politician.

Jirinovski s-a născut în Alma-Ata, capitala Republicii Sovietice Socialiste Kazahe. În iulie 1964, Jirinovski s-a mutat la Moscova, unde a început să studieze la Universitate la Departamentul de studii turcice și Institutul de studii asiatice și africane. A absolvit cursurile universitare în 1969. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu într-o unitate din Tbilisi, și-a obținut și licența în drept și a lucrat în diverse posturi în comitete de stat. În 1998, a primit titlul de doctor în filozofie al Universității din Moscova.

Deși a fost activ în diverse grupuri reformatoare ilegale, Jirinovski nu a fost o figură marcantă a politicii sovietice din deceniul al nouălea al secolului trecut. A încercat să intre în viața politică activă în 1989, dar fără succes.

Jirinovski, al cărui tată era de origine evreu polonez, și-a început cariera politică oficială în Societatea Culturală Șalom, o organizație evreiască sprijinită de Guvernul sovietic, interesat de contracararea activităților grupurilor evreiești independente, care apăruseră în epoca glasnostului gorbaciovist.

Vladimir Jirinovski însuși a fost crescut într-o familie rusă, nu și-a cunoscut tatăl biologic. Tatăl vitreg a fost Vladimir Andreevici Jirinovski.

După ce ani la rând își negase ascendența evreiască, Jirinovski a recunoscut originea etnică a tatălui său în 2001. În decursul unei vizite private în Israel în 2006, Jirinovski a vizitat pentru prima oară mormântul tatălui său, Wolf Isakovici Eidelștein, îngropat în cimitirul din orașul Holon.

Se presupune că tatăl lui Jirinovski a fost avocat de profesie și a absolvit Universitatea din Sorbona din Paris. Mai târziu s-a dovedit că tatăl său a studiat la Universitatea din Grenoble. Știind că a studiat la Facultatea de Drept, el și mama sa au crezut că este avocat, dar, după cum s-a dovedit, a absolvit departamentul comercial al facultății, a primit o specializare comercială și a absolvit, de asemenea, facultatea agronomică. La o conferință de presă desfășurată la Tel Aviv în mai 2006, Jirinovski a spus: Jurnaliștii m-au batjocorit: „Fiul unui avocat”. Dar eu sunt fiul unui agronom și comerciant.

Până în 1964, Vladimir Jirinovski purta numele de familie al tatălui, Eidelstein, iar la vârsta majoratului, el a luat numele de familie al mamei, Jirinovski. O altă sursă susține că Vladimir a purtat mereu numele de Jirinovski și că a avut porecla „Jiric” în curte, lucru conftirmat de semenii lui.

Mama sa Alexandra Pavlovna Jirinovskaia după primul ei soț, s-a născut în 1912 în satul Laușki, cartierul Krasnoslobodschi din Mordovia. S-a mutat la Alma-Ata în anii 1940, cu primul ei soț și cinci copii. După moartea primului soț Andrei Vasilievici Jirinovski, s-a căsătorit cu Wolf Isaakovici Eidelștein în 1945. A murit în 1985 la Moscova. Vladimir era al șaselea copil. Jirinovski are de la căsătoria mamei sale cu Andrei sau Vladimir Andreevich Jirinovski, care a slujit în NKVD ca șef de securitate la calea ferată Leningrad doi frați: Andrei și Iurii și trei surori: Vera, Nadejda și Liubovi.

Vladimir Jirinovski a fost căsătorit din 1971 cu Galina Aleksandrovna Lebedeva, având împreună trei copii: fiii Igor Lebedev și Oleg Gazdarov și fiica Anastasia Petrova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#a decedat #politician #viață #Vladimir Jirinovski

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.