Un avion care efectua cursa Antalya – Chișinău a făcut cale întoarsă în Turcia după ce a ajuns în spațiul aerian al Republicii Moldova și i s-a refuzat aterizarea. Motivul a fost o alertă cu bombă. Avionul s-a rotit de mai multe ori deasupra Moldovei după care comandantul a luat decizia să revină în Turcia, scrie BANI.MD.
Este vorba de aeronava companiei turce Pegasus. Incidentul a avut loc la ora unu după miezul nopții. Avionul a făcut 12 cercuri deasupra Republicii Moldova și nu i s-a mai permis să aterizeze din cauza alertei false cu bombă.