Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

(VIDEO) 300 de lei pentru un kg de cireșe în Moldova! Prețul i-a speriat pe unii cumpărători

19 Mai 2021, 11:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Mai 2021, 11:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Primele cireșe apărute la piața din Bălți sunt de patru ori mai scumpe decât carnea. Fructele de „lux” nu sunt din livezile Moldovei, dar tocmai din Grecia și costă 300 de lei pentru un kilogram, scrie NORDNEWS. Cireșele autohtone întârzie cu o lună din cauza temperaturilor scăzute din acest an.

„— Cât costă un kilogram de cireșe? — 300 de lei. — De unde sunt aduse? —Sunt importate din Grecia. — Le cumpără cineva ? —Da, câte puțin, dar cumpără oamenii. Clar că nu cumpără cu kilogramele, că nu își pot permite, dar la suta de grame cumpără”, a declarat vânzătoarea.

Prețul de 300 de lei pentru un kilogram de cireșe i-a speriat pe unii cumpărători.

„Trei sute de lei? Eu acasă am pom de cireșe, așa că voi aștepta. Cu 300 de lei nu voi cumpăra cireșe”, a menționat o femeie.

Vai de mine, pentru Moldova este foarte scump. Așteptăm să fie mai ieftine”.

„Evident că este scump”.

Oamenii spun că prețul pentru cireșe este exagerat, așa că vor aștepta ca prețurile să scadă.

„Nu le-am gustat încă, iată mi-am cumpărat astăzi căpșuni, dar nu știu dacă sunt bune. Căpșuni am cumpărat cu 80 de lei. Am luat pentru copii, dar noi mâncăm ce este. Își permit probabil, doar cei care au salarii de 40 de mii de lei ”.

Amintim că, în ultimii doi ani, primele cireșe au avut un preț exagerat de peste 200 de lei. Pentru comparație, anul acesta, un pahar de cireșe costă 75 de lei, tot atât costă și un kilogram de carne de porc.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.