Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

VIDEO 8 milioane de lei pentru votul electronic. Popșoi: Sunt sceptic! Funcționează în puține țări

19 Sept. 2022, 12:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Sept. 2022, 12:56 // Actualitate //  Realitatea.md

Deși Parlamentul a alocat 8 milioane de lei pentru pilotarea votului electronic, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, se arată sceptic la ideea votului prin internet. Potrivit vicepreședintelui PAS, procesul electoral în format electronic comportă numeroase riscuri. Mihai Popșoi nu este primul reprezentant PAS care se arată sceptic în privința votului electronic. Anterior, vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, a declarat că votul on-line este riscant pentru Republica Moldova, întrucât procesul electoral ar putea fi influențat din interior sau exterior.

„Eu, personal, sunt destul de sceptic la ideea votului electronic. Pentru că funcționează în foarte puține țări. Practic, doar în Estonia. Riscurile din perspectiva securității sau insecurității cibernetice sunt foarte mari. Noi ne confruntăm zilnic cu atacuri din afara țării la adresa instituțiilor publice. De aceea, vulnerabilitatea noastră în eventualitatea unui vot electronic este destul de mare”, a spus vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

La data de 8 septembrie Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în lectură finală o serie de rectificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2022. Una din modificări vizează alocarea a circa 8 milioane de lei pentru pilotarea votului electronic.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 08:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
25 Aug. 2026, 08:40 // Slider //  Ursu Ana

Consumul mai ridicat de cafea este asociat cu o cantitate mai mică de grăsime totală și viscerală și cu o masă musculară mai mare, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Oulu, Finlanda, notează sciencedaily.com.

Cercetătorii au analizat datele a 2.264 de persoane în vârstă de 46 de ani, participante la proiectul Northern Finland Birth Cohort 1966. Studiul a urmărit legăturile dintre consumul de cafea, compoziția corporală, markerii cardiometabolici și hormonii sexuali.

Rezultatele arată că persoanele care consumau mai multă cafea aveau, în medie, mai puțină grăsime totală și viscerală și o masă musculară mai mare. Diferențele au fost observate chiar și în cazul persoanelor cu un indice de masă corporală similar.

Consumul mai ridicat de cafea a fost asociat și cu niveluri mai scăzute ale anumitor aminoacizi care au legătură cu rezistența la insulină, un factor de risc pentru diabetul de tip 2.

Diferențe între bărbați și femei

La bărbați, asocierile au fost mai pronunțate. Consumul de cafea a fost corelat cu un profil glucoză-insulină mai favorabil, niveluri mai ridicate de testosteron total și valori mai mari ale globulinei care leagă hormonii sexuali (SHBG). În același timp, testosteronul liber a fost ușor mai scăzut în rândul celor care consumau mai multă cafea.

În cazul femeilor, efectele observate au fost mai discrete. Consumul ridicat de cafea a fost asociat în principal cu creșterea nivelului SHBG și cu scăderea androgenilor liberi.

„Cafeaua este băută zilnic de milioane de oameni, dar știm surprinzător de puține lucruri despre cum interacționează cu metabolismul și hormonii noștri”, a declarat Luca Verroest, autorul principal al studiului.

Cercetătorii subliniază însă că studiul identifică asocieri și nu demonstrează o relație de cauzalitate. Astfel, rezultatele nu permit concluzia că băutul cafelei provoacă direct modificările observate în organism.

Echipa de cercetare lucrează în prezent la studii pe modele animale pentru a verifica mecanismele posibile, urmând ca ipotezele să fie investigate ulterior și în studii pe oameni.

Rezultatele cercetării au fost publicate în European Journal of Nutrition.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!