Trei mașini au fost avariate după ce s-au tamponat într-o intersecție din centrul orașului Tiraspol. Conform presei locale, incidentul s-a produs miercuri, 15 iunie, în jurul amiezii.
Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din apropiere, putem observa că unul dintre șoferi nu a ținut cont de regulile de circulație și ca urmare automobilele s-au ciocnit.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, ci doar automobilele au fost avariate.
O depășire riscantă efectuată de un șofer pe traseul Chișinău–Leușeni, în după-amiaza zilei de 10 octombrie, ora 15:20, a fost la un pas să provoace o tragedie. Imagini video publicate pe rețelele sociale surprind momentul în care un automobil a intrat pe contrasens, depășind un TIR pe un sector de drum în pantă, fără a se asigura corespunzător.
În înregistrare se vede clar cum șoferul încalcă marcajul rutier — linie discontinuă-continuă — și se angajează într-o manevră periculoasă, în timp ce din față se apropie un alt vehicul. Doar reacția promptă a conducătorului auto din sens opus, care frânează brusc și trage de volan spre acostament, a evitat o coliziune frontală.
Incidentul a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale, unde utilizatorii au cerut intervenția Poliției și sancționarea șoferului. Mulți comentatori au cerut ridicarea permisului de conducere pe viață, catalogând comportamentul drept iresponsabil și periculos.