Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

VIDEO Activitatea criminală a unui grup din Capitală, dată peste cap. Locurile unde amplasau drogurile

30 Dec. 2021, 12:27
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Dec. 2021, 12:27 // Societate //  Realitatea.md

Au pus în aplicare o schemă de comercializare a drogurilor în proporții deosebit de mari pe teritoriul municipiului Chișinău, dar au fost depistați de oamenii legii. Vizați sunt 3 indivizi cu vârstele cuprinse între 20 și 35 ani, iar potrivit informațiilor, gruparea a fost documentată pe parcursul a două luni, perioadă în care forţele de ordine au acumulat probe concludente și au stabilit că, fiecare membru avea rolul său bine determinat la realizarea drogurilor.

Mai exact, suspecții plasau drogurile în ascunzișuri cu acces public, la rădăcina copacilor, sub borduri, pietre și alte locații, ulterior prin intermediul rețelelor sociale le comercializau.

„Urmare a percheziţiilor autorizate la domiciliile infractorilor și în automobilele acestora, au fost depistate şi ridicate mai multe borcane și pachețele în care se afla substanță cu masă vegetală de culoare verde, asemănătoare „Marijuanei”, 3 cântare, pachețele pentru împachetarea drogurilor și alte bunuri proveniența cărora nu au putut să o explice. Valoarea drogurilor ridicate constituie circa 250 000 de lei”.

Toate probele depistate, au fost ridicate și sigilate conform procedurii și îndreptate pentru  efectuarea expertizei.

Indivizii sunt cercetați penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, iar  conform legislaţiei penale în vigoare, aceștia  riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 11:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 11:58 // Societate //  Ana Panaguța

Autoritățile din Republica Moldova au stopat un atac cibernetic asupra mai multor servicii publice digitale, în urma căruia au fost înregistrate aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a sistemelor, cu scopul de a obține ilegal date cu caracter personal. Investigația continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Atacul a avut loc în noaptea de 22 octombrie și a vizat mai multe platforme digitale ale statului, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) și Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC).

Potrivit autorităților, au fost depistate activități neobișnuite în accesarea serviciilor publice digitale și în interogările de date. Pentru a preveni eventuale prejudicii, serviciile vizate au fost deconectate temporar, iar atacul a fost stopat pe 23 octombrie.

Incidentul a fost raportat Poliției și Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Deocamdată, investigațiile continuă pentru a stabili circumstanțele atacului și eventualele consecințe.

Autoritățile precizează că lucrările de securizare a sistemelor continuă inclusiv în weekend. Din acest motiv, unele servicii și platforme publice ar putea fi temporar indisponibile sau accesibile cu dificultate.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți, deoarece datele personale ar putea fi folosite în tentative de fraudă. Persoanele rău intenționate se pot prezenta drept angajați ai instituțiilor publice, ai băncilor sau ai altor organizații și pot invoca numele și IDNP-ul victimei pentru a-i câștiga încrederea.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu divulge parole, coduri de autentificare sau alte informații confidențiale și să nu autorizeze operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute. Faptul că un apelant cunoaște date personale nu confirmă că acesta reprezintă o instituție oficială.

Instituțiile responsabile anunță că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigația avansează și vor fi disponibile rezultate confirmate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!