Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

VIDEO Activitatea organizației CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari

14 Mart. 2025, 15:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Mart. 2025, 15:21 // Societate //  Realitatea.md

CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari este o organizație finlandeză care activează în domeniul prevenirii și soluționării conflictelor prin dialog și mediere. CMI a fost înființată în anul 2000 de către laureatul Premiului Nobel pentru Pace și ex-președinte al Finlandei Martti Ahtisaari. Mai bine de 20 de ani, CMI a continuat să crească și să se dezvolte, astfel a devenit unul din lideri în domeniul menținerii păcii internaționale.

În Republica Moldova, CMI și-a început activitatea în anul 2011, iar din 2015 facilitează dialogul informal pe platforma Grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia, cu susținere financiară din partea Suediei. În cadrul procesului de dialog, CMI contribuie la instituționalizarea și sustenabilitatea dialogului dintre centru și autonomie prin consolidarea instituțiilor, îmbunătățirea capacităților și aproprierea procesului de dialog parlamentar.

Totodată, organizația reușește să adune la masa de discuții experți calificați pe subiecte care vizează autonomia găgăuză, să ofere informații și materiale de suport, dar și schimb de opinii între experți, societatea civilă și jurnaliști.

Steve Young, manager de țară, CMI: „În general, organizaţia funcționează pe bază informală, dar avem și activitate mandatată. Un exemplu de astfel de activitate este cea din Grupul de lucru parlamentar privind Găgăuzia, care se desfășoară în baza mandatului preşedintelui Parlamentului. Aceasta include diplomaţie navetă, stabilirea agendei, găsirea priorităţilor, lucruri care sunt importante atât pentru autonomie, cât şi pentru Republica Moldova”.

Natalia Djandjgava, manager de proiect, CMI: „CMI are anumite valori pe care le respectăm în activitatea noastră. Organizația oferă servicii de mediere imparțială fără să urmărească agenda politică a părților implicate în proces. Acest lucru ne permite să promovăm coeziunea socială. Incluziunea este, de asemenea, foarte importantă pentru CMI. În procesul de lucru, implicăm în discuții toți actorii și părțile interesate”.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Gagauzia Dialogue”, implementat de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate în materiale aparțin autorilor și nu reprezintă pozițiile CMI sau ale Suediei.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!