Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Agricultorii sunt disperați și dezamăgiți. Seceta a compromis recolta de floarea-soarelui

14 Sept. 2022, 09:31
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2022, 09:31 // Societate //  Realitatea.md

În timp de „Floarea Soarelui” promite că uleiul nu se va scumpi până în toamna anului viitor, agricultorii sunt disperați și dezamăgiți de roada din acest an și de prețul mic la semințe. Recolta de floarea-soarelui constituie doar 30% din cea așteptată și nu acoperă nici măcar investițiile, care se cifrează la 15 mii de lei la hectar.

Nici agricultorii care au semănat câmpurile mai târziu, nu se vor bucura de o roadă bogată. Alexandru Oală deține 300 de hectare de floarea-soarelui. Din cauza secetei, recolta i-a fost compromisă. În anii rodnici, fermierul recolta 3,5 tone la hectar.

„Diferența dintre semănăturile timpurii și cele târzii este de doar 200 kg. De pe acest câmp vom strânge 1,2 tone de semințe la hectar. Facem rotația la al cincilea an. Cultivăm grâu, porumb, soia, apoi iar floarea-soarelui”, a povestit Alexandru Oală, agricultor din Fălești.

Directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” susține că pe lângă secetă, recolta scăzută din acest an este rezultatul unui asolament greșit. Pe câmpurile institutului din Bălți, roada este mai bogată, grație rotației corecte a culturilor. Astfel, Boris Boincean se așteaptă la o recoltă de două tone la hectar.

„Este foarte important ca floarea-soarelui să fie reîntoarsă pe același câmp doar peste 7-9 ani. Până la floarea-soarelui se cultivă o gamă largă de culturi cerealiere, prășitoare, porumbul, sfecla de zahăr, soia. Acest asolament are capacitatea de a acumula materie organică în sol pentru ca fertilitatea solului să fie restabilită”, a declarat Boris Boincean, director interimar „Selecția”.

Anul trecut, un kilogram de semințe de floarea-soarelui era vândut cu 17-18 lei. În prezent, prețul a scăzut la 10 lei pentru un kilogram. Chiar și așa, agricultorii nu au unde să-și vândă roada.

„Transportarea producției agricole din Ucraina trebuie să fie tranzit prin Moldova și să ajungă în România. La noi se întâmplă invers. Au cărat grâu, orz, au umplut toate depozitele, combinatele, avicolele din nordul Moldovei, iar noi am ajuns că producția noastră nu se vinde”, a menționat agricultorul din Fălești.

Potrivit prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, recolta de floarea- soarelui va fi în medie de 1-1,3 tone la hectar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 15:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Președintele rus Vladimir Putin este pregătit să poarte o conversație telefonică cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski. Un anunț în acest sens a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează publicația ucraineanã UA News.

„Putin este deschis la o conversație telefonică, bet Zelenski nu l-a sunat încă”, a spus purtătorul de cuvânt. Oficialul rus nu a oferit detalii suplimentare cu privire la momentul sau precondițiile care ar face posibilă ipotetica discuție, notează publicația citată.

Însă Peskov a menționat că poziția liderului rus – de disponibilitate la dialog telefonic – este valabilă și în cazul unor posibile convorbiri între Putin și președintele francez Emmanuel Macron sau cancelarul german Friedrich Merz.

UA News amintește că poziția exprimată de Kremlin vine după discuția telefonică purtată de președintele finlandez Alexander Stubb și de premierul norvegian Jonas Gahr Støre cu liderul rus.

Demersul celor doi a fost criticat de unii lideri din Uniunea Europeană, scrie Antena3CNN.

Vladimir Putin a profitat de discuția telefonică avută recent cu liderii Finlandei și Norvegiei pe tema Ucrainei, din 27 octombrie, pentru a le ține acestora o lungă prelegere despre istoria slavă medievală. Liderul rus ar fi subliniat dificultățile cu care se confruntă Europa pentru a-și impune punctul de vedere în cadrul viitoarelor negocieri de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, a relatat ziarul britanic Financial Times (FT).

Discuția telefonică dintre Putin și președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Store a fost prima convorbire pe care liderul de la Kremlin a avut-o cu un lider european, pe tema Ucrainei, din iulie anul trecut, când interlocutorul său a fost președintele francez Emmanuel Macron.

În loc să discute aspectele care ar putea pune punct războiului din Ucraina, Putin i-a supus pe liderii nordici unei lungi expuneri despre ceea ce Kremlinul numește „motivele inițiale ale conflictului”, au declarat sub anonimat pentru FT trei persoane familiarizate cu conversația de marți. Potrivit ziarului britanic, Stubb și Store nu l-au întrerupt pe Putin, încercând să înțeleagă în ce măsură este dispus la dialog cu Europa.

O purtătoare de cuvânt a guvernului finlandez a confirmat că autoritățile de la Helsinki au cerut publicației britanice să corecteze articolul. Financial Times a refuzat să facă modificări, declarându-se „convins de acuratețea relatării jurnalistice”.

O sursă apropiată de Kremlin a declarat pentru Reuters că, în discuția cu liderii europeni, Putin și-a reafirmat poziția neschimbată, care presupune cedarea de către Ucraina a întregii regiuni Donbas, necucerită complet de armata rusă nici după aproape cinci ani de război. În plan public, Kremlinul a transmis că, în timpul convorbirii, Putin a acuzat statele NATO și UE de o „politică de prelungire” a războiului.

Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a declarat ulterior că, dacă Stubb și Store vor dori să-l sune din nou pe Putin, acesta „va răspunde întotdeauna”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!