Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Ar fi vrut să răpească un om de afaceri din Bălți pentru o sută de mii de dolari: Patru tineri, cercetați penal

24 Iul. 2026, 12:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
24 Iul. 2026, 12:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Patru tineri sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale răpirea unui om de afaceri din Bălți, cu scopul de a obține o răscumpărare de 100.000 de dolari. Planul ar fi fost prevenit de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) împreună cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI).

 

În dosar sunt vizați doi tineri din Bălți, de 26 și 23 de ani, precum și doi deținuți din penitenciarele din Bălți și Soroca, cu vârste de 18 și 20 de ani. Cei doi aflați în detenție, condamnați anterior la 5 și 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri, escrocherii, huliganism și șantaj, ar fi coordonat acțiunile cu suspecții aflați în libertate.

Potrivit oamenilor legii, grupul ar fi urmărit victima pentru a afla informații despre programul zilnic, traseele de deplasare și punctele vulnerabile. Aceștia ar fi identificat și locuri unde urma să fie ținută persoana răpită și ar fi stabilit modul în care urmau să ceară banii de la victimă și familia acesteia.

Pentru a opri punerea în aplicare a planului, ofițerii INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu sprijinul angajaților „Fulger”, au efectuat percheziții la domiciliile și în spațiile unde se aflau cei patru suspecți.

În urma verificărilor în penitenciare au fost găsite înscrisuri de ciornă, încărcătoare, cuțite confecționate artizanal, care nu erau înregistrate în evidența instituțiilor, dar și obiecte cu simboluri asociate subculturii criminale.

Urmărirea penală continuă, iar cele patru persoane beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!