Ministerul Apărării din Arabia Saudită a confirmat pe rețelele de socializare că ambasada Statelor Unite din capitala Riad a fost lovită de două drone, potrivit evaluărilor inițiale. În urma impactului, a izbucnit un incendiu de amploare, fiind înregistrate și pagube materiale la o clădire.
Explozia a fost auzită la distanță și a fost surprinsă în imagini de localnici marți, 3 martie. Conform materialelor video apărute online, un fum dens, de culoare neagră, s-a ridicat deasupra sediului diplomatic din capitală, zonă care găzduiește mai multe misiuni străine.
Totodată, Reuters, citată de The Guardian, a relatat că două surse au declarat că nu au fost înregistrate persoane rănite, întrucât clădirea era goală în primele ore ale dimineții.

