Un Boeing 777 al companiei United Airlines a aterizat de urgenţă la Los Angeles. Incidentul a avut loc joi, după ce aeronava pierduse pneul de la un şasiu imediat ce a început decolarea de pe Aeroportul San Francisco.
Aparatul de zbor avea 249 de persoane la bord şi se îndrepta spre Osaka, Japonia, transmite Libertatea. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma incidentului.
Cauza defecțiunii şasiului va fi investigată de Administrația Federală a Aviației. Conform specialiştilor, avionul are şase pneuri pe fiecare dintre cele două trenuri de aterizare, astfel încât poate ateriza în siguranţă dacă una lipseşte sau este deteriorată, a transmis United Airlines, într-un comunicat.
După ce avionul a aterizat în siguranță pe aeroportul din Los Angeles, o altă aeronavă a fost trimisă pentru a prelua pasagerii şi a-i duce în Japonia.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în cadrul emisiunii „Территория свободы” de la RLIVE TV, că conducerea de la Chișinău este gata să ofere din nou sprijin în furnizarea de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, dacă va primi o solicitare din partea autorităților de acolo.
Potrivit ministrului, pachetul de ajutor financiar de 60 de milioane de euro al Uniunii Europene, propus la începutul anului 2025 pentru a depăși criza energetică, rămâne în vigoare și poate fi utilizat dacă este necesar.
„Anul trecut, când tranzitul de gaze a fost oprit la 1 ianuarie, guvernul a oferit asistență regiunii. Ne amintim, de asemenea, de pachetul de ajutor al Uniunii Europene – 60 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro au fost alocate pentru achiziționarea de gaze. Acest pachet rămâne în vigoare”, a spus Dorin Junghietu.
Totodată, ministrul a adăugat că toate mecanismele de sprijin sunt pregătite să fie activate în cazul unei solicitări din partea malului stâng.
„Există măsuri și acțiuni. Le putem activa dacă se adresează. Guvernul i-a ajutat și anul trecut, oferindu-le consultanță privind achiziția de gaze”, a declarat politicianul.
Precizăm că în perioada de economisire a gazului în stânga Nistrului s-a încheiat, însă căldura încă lipsește. În instituțiile de învățământ este în continuare frig, în blocurile locative nu este apă caldă, iar vânzarea metanului la stațiile de alimentare nu a fost reluată. Regimul de economisire a gazului fost instituit pe 2 octombrie.
Din ianuarie 2025, Rusia nu mai livrează gaz în stânga Nistrului. Regimul separatist a făcut achiziții prin intermediul unei firme din maghiare, plătită de o companie din Dubai, după ce în ianuarie oamenii din regiune au stat în frig și s-au confruntat cu deconectări în evantai ale curentului electric.
UE a intervenit și a acordat ajutor pentru achiziții, însă conducerea regiunii a refuzat condiționalitățile pentru ca sprijinul să fie extins.