Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Au introdus în Moldova zeci de kilograme de droguri! Membrii grupării – reținuți și plasați în arest de procurori

14 Iun. 2022, 13:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Iun. 2022, 13:24 // Societate //  Realitatea.md

Mai mulți membri ai unui grup infracțional, inclusiv trei cetățeni din Ucraina, cercetați pentru introducerea în Moldova a peste 10 kg de droguri, care pe piața neagră valorează circa 3.000.000 lei, au fost reținuți de oamenii legii. Conform informațiilor, aceștia au fost documentați începând din luna aprilie, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

„În total au fost reținute opt persoane, dintre care trei sunt cetățeni din Ucraina, inclusiv o femeie de 30 de ani, care la sfârșitul lunii mai a fost depistată la punctul de trecere a frontierei din Palanca în timp de transporta camuflat circa 1,4 kg de droguri de tip PVP (cunoscut ca „sare”)”, spun responsabilii.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, persoanele reținute au fost plasate în arest, timp în care potrivit legii se prevalează de prezumpția nevinovăției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Prin urmare, ulterior perchezițiilor, oamenii legii au depistat la membrii grupului infracțional și alte droguri și psihotrope, precum și accesorii relevante comercializării lor.

„Este vorba despre marijuana, mefedronă, amfetamină, cântare electronice și peste două mii de pachețele autosigilante pentru depozitarea produselor ce urmau să fie puse ilegal în circuit. Totodată, oamenii legii au reușit să scoată din circuit cantități importante de mefedronă, amfetamină și cocaină, care erau puse în vânzare în cinci magazine online”.

De menționat că, membrii din Moldova ai grupului infracțional aveau rol de ambalatori și depozitari de droguri, iar unul din aceștia era responsabil de vânzarea drogurilor prin intermediul magazinelor de pe internet.

În ceea ce privește alți doi membri din Ucraina, aceștia au fost reținuți în flagrant, în timp ce plasau drogurile în ascunzișuri, de unde cumpărătorii urmau să le preia.

Oamenii legii întreprind măsuri pentru identificarea și aplicarea sechestrelor asupra bunurilor obținute din activitatea infracțională.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Realitatea.md

Cumpărăturile online ale moldovenilor de pe platformele și magazinele din străinătate ar putea ajunge la 20,1 miliarde de lei în 2027, de aproape 13 ori mai mult decât în 2015. Numărul tranzacțiilor ar urma să atingă 53 de milioane, iar în Republica Moldova ar putea intra 15,9 milioane de colete și pachete mici. Prognoza a fost prezentată de economistul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, scrie BANI.MD.

În trimestrul al treilea din 2026, moldovenii au cheltuit online peste hotare 4,62 miliarde de lei, cu 455 de milioane de lei sau 11% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întregul an, economistul estimează achiziții de 17,5 miliarde de lei, față de 15,1 miliarde în 2025. Din cele 20,1 miliarde de lei prognozate pentru 2027, circa 2,2 miliarde ar urma să reprezinte achiziții de conținut digital, care sunt deja impozitate.

Numărul tranzacțiilor online peste hotare ar urma să crească de la 40,1 milioane în 2025 la 46,2 milioane în 2026 și la 53 de milioane în 2027. Valoarea medie a unei tranzacții este estimată la 379 de lei pentru ambii ani, cu 26% mai puțin decât în 2017, când o plată online peste hotare era, în medie, de 516 lei.

În același timp, coletele din străinătate ar urma să fie mai numeroase și să aibă o valoare medie mai mare. Prezentarea indică o creștere de la 11,9 milioane de colete și pachete mici în 2025 la 13,9 milioane în 2026 și la 15,9 milioane în 2027. Valoarea medie a unui colet ar putea ajunge la 1 326 de lei în 2027, față de 1 096 de lei în 2025.

Magazinele online din Republica Moldova înregistrează, la rândul lor, o creștere a vânzărilor, însă pierd din pondere în fața platformelor străine. Plățile online către comercianții locali ar putea ajunge la 4,8 miliarde de lei în 2027, față de 3,6 miliarde în 2025. Ponderea acestora în totalul cumpărăturilor achitate online ar rămâne însă sub 20%, după ce în 2023 ajunsese la 25%. Potrivit unui sondaj al IDIS „Viitorul”, circa 80% dintre cumpărăturile online sunt achitate la curier, în numerar sau cu cardul, și nu apar în statisticile plăților efectuate online.

Cumpărăturile online din străinătate cresc mai repede decât vânzările Republicii Moldova peste hotare. Pentru 2027, Ioniță estimează importuri online de 20,1 miliarde de lei și exporturi de aproximativ 4 miliarde de lei. Diferența ar ajunge astfel la 16,1 miliarde de lei, față de 11,4 miliarde în 2025 și circa 750 de milioane de lei în 2015.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, până la 1 noiembrie 2026, coletele cu bunuri în valoare de până la 150 de euro, comandate de persoane fizice de la comercianți din străinătate, beneficiau de scutire de TVA la import. De la 1 noiembrie, pentru aceste comenzi se aplică TVA de 20% la valoarea bunurilor. Regula se aplică și comenzilor plasate în octombrie, dacă bunurile au intrat în țară și au fost declarate la vamă începând cu 1 noiembrie.