Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

VIDEO Autospeciale noi și echipamente au fost oferite stațiilor de pompieri din trei localități din țară

08 Nov. 2021, 14:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2021, 14:49 // Societate //  Realitatea.md

Trei autospeciale noi de intervenție la incendii și echipament aferent au fost oferite astăzi, 8 noiembrie, stațiilor comunitare de pompieri voluntari și salvatori din localitățile Baimaclia, Pîrlița și Sărăteni, care vor deservi aproximativ 55 de comunități rurale, cu o populație totală de peste 80.000 de locuitori. Evenimentul a fost transmis pe RLIVE.md

Autospecialele și echipamentul pentru pompieri au fost achiziționate cu asistența financiară a Agenției Austriece pentru Dezvoltare în cadrul proiectului „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, implementat de PNUD.

„Dotarea posturilor de pompieri cu autospeciale de intervenție și cu echipament aferent de protecție pentru pompierii voluntari este o măsură importantă în efortul de reducere a riscurilor dezastrelor și de asigurare a protecției cetățenilor din comunitățile beneficiare și cele învecinate. Credem cu adevărat că donația noastră va ajuta pompierii voluntari să gestioneze mai bine situațiile de urgență, precum dezastrele naturale sau incendiile provocate de om! Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare va continua să susțină în Moldova acțiuni menite să crească reziliența comunităților pentru prevenirea dezastrelor cauzate de schimbările climatice pe termen scurt, mediu și lung”, a declarat Gunther Zimmer, Consilier și Șef al Biroului de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), Ambasada Austriei la Chișinău.

Unitățile de tehnică, cu o capacitate de 1600 litri fiecare, vor putea fi utilizate atât la stingerea incendiilor, cât și în cazul altor situații excepționale, chiar și în localitățile cu drumuri greu accesibile. Autospecialele sunt dotate cu utilaj hidraulic, motopompe performante și valorează în total aproximativ 225.000 de euro.

„Îndeplinirea cu succes a misiunilor de intervenție depinde în mare parte de nivelul de dotare a pompierilor cu echipamente menite să asigure atât protecția lor, cât și a comunităților aflate în pericol. Tocmai din acest  considerent sunt ferm convins că  această donație este una foarte utilă și necesară localităților țării și va oferi pompierilor voluntari posibilitatea  să acorde servicii prompte și de calitate în situații de urgență și cel mai important, să salveze vieți omenești în comunitățile lor”, a afirmat Mihail Harabagiu, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.

„Această donație oferă comunităților noastre mai multă siguranță, încredere și speranță că vom înregistra mai puține incendii decât până acum, iar valoarea pagubelor materiale și numărul deceselor vor scădea. Or, pe parcursul primelor nouă luni ale anului curent, în raionul Ungheni au fost înregistrate 435 de intervenții ale pompierilor”, a menționat Ludmila Nistor, primara satului Pîrlița.

Cu asistența financiară a Austriei, în cadrul proiectului PNUD „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, pompierii voluntari și salvatori de la aceste trei stații comunitare vor fi instruiți cum să intervină în caz de incendiu cu utilaje și autospeciale și cum să asigure protecția oamenilor în cazul unor situații de urgență.

Dima Al-Khatib, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova a menționat: „Donația de astăzi a trei autospeciale și a echipamentului de protecție pentru pompierii voluntari este un pas important către construirea rezilienței locale de care vor beneficia, în primul rând, cele mai vulnerabile persoane. Potrivit mai multor evaluări, se cunoaște deja că Republica Moldova este extrem de vulnerabilă la schimbările climatice, având în vedere specificul său economic și caracteristicile geografice. Datorită temperaturilor actuale anormal de ridicate, dar și celor prognozate, incidența incendiilor reprezintă tot mai mult o amenințare pentru mediu și pentru comunitate. Pierderile umane și materiale cauzate de situațiile excepționale și de incendii rămân semnificative. Abilitarea și echiparea comunităților locale este esențială pentru gestionarea riscurilor climatice și a dezastrelor, la fel ca și crearea unor parteneriate. Să ne unim în continuare eforturile pentru acțiuni de reducere a riscurilor climatice și dezastrelor și să rămânem uniți în această cauză!”

În perioada 2019 – 2022, proiectul „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, implementat cu asistența financiară a Agenției Austriece pentru Dezvoltare și cu sprijinul financiar al Estoniei, contribuie la sporirea rezistenței și capacității de adaptare a comunităților rurale la schimbările climatice și dezastre prin îmbunătățirea infrastructurii de depozitare a apei și reabilitarea și dotarea posturilor locale de pompieri și salvatori din raioanele Cantemir, Criuleni, Hîncești, Leova și Ungheni.

De asemenea, proiectul consolidează capacitățile factorilor de decizie și sporește nivelul de informare a populației locale din aceste cinci raioane cu privire la măsurile de reducere, prevenire și răspuns la schimbările climatice și riscul dezastrelor.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 22:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Aug. 2026, 22:33 // Slider //  Ana Panaguța

Aproximativ 70 de nave așteaptă în apropierea Canalului Sulina de pe Dunăre pentru a avea acces la porturile ucrainene în vederea încărcării cerealelor destinate exportului, au declarat miercuri, 26 august, comercianți și analiști, în contextul în care lipsa piloților și prioritatea acordată altor încărcături generează întârzieri semnificative, scrie hotnews.ro.

După ce atacurile rusești au blocat efectiv porturile ucrainene de la Marea Neagră, care gestionau 90% din exporturile de cereale ale țării, unele transporturi au fost redirecționate către porturile fluviale de pe Dunăre, care au o capacitate mult mai redusă.

Transporturile de cereale concurează pentru acces pe canalul Sulina cu transporturi care au prioritate mai mare, precum combustibilul, ceea ce încetinește exporturile. Alertele frecvente de raid aerian, care forțează suspendarea tuturor operațiunilor portuare, au agravat perturbările.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar perturbarea transporturilor sale pot determina creșterea prețurilor la nivel global.

„Situația s-ar putea înrăutăți”

„La data de 25 august, peste 50 de nave așteptau să treacă prin Canalul Sulina, în timp ce doar cinci până la șapte nave pe zi se îndreptau spre porturile ucrainene de pe Dunăre”, a transmis firma de consultanță ASAP Agri.

Compania de consultanță a precizat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că fiecare zi de întârziere poate costa până la 8.000 de dolari, ceea ce se adaugă la tarifele de transport deja ridicate.

„Situația s-ar putea agrava în cazul în care condițiile meteorologice se vor deteriora în zilele următoare”, a adăugat aceasta.

Katerina Kononenko, director de operațiuni la compania de transport maritim Avalon, a declarat că se preconizează ca, din cauza vremii nefavorabile, Canalul Sulina să fie închis timp de aproximativ două zile.

„În contextul actual, aceasta reprezintă cu adevărat un obstacol serios. Astăzi, aproximativ 70 de nave așteaptă la intrarea în Sulina. În acest moment, capacitatea reală de trafic a Canalului Sulina pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene este de doar două-trei nave pe zi. Este un nivel foarte scăzut”, a adăugat ea.

Ucraina s-a bazat în mare măsură pe porturile de pe Dunăre și la începutul războiului, când Rusia a blocat porturile din regiunea Odesa. Capacitatea de export a cerealelor pe Dunăre a atins un nivel maxim de 2,5 milioane de tone metrice pe lună în perioada 2022-2023.

În prezent, volumul exporturile de cereale pe Dunăre este cu mult sub nivelurile din 2022-2023, deși traderii își măresc treptat transporturile. Operatorul feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia a declarat recent că volumele de cereale transportate către porturile dunărene au fost de 11 ori mai mari în august decât în iulie.

Datele Ministerului Agriculturii din Ucraina arată că țara vecină a exportat 539.000 de tone de cereale în perioada 1-21 august, comparativ cu 1,73 milioane în aceeași perioadă a anului precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”