Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO „Business” pe timp de pandemie! Modalitatea prin care un bărbat din Capitală comercializa produse alcoolice

26 Ian. 2022, 11:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Ian. 2022, 11:59 // Societate //  Realitatea.md

Polițiștii din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău informează că, în vederea prevenirii şi combaterii traficului ilicit de mărfuri, precum şi contrafacerea băuturilor alcoolice pe teritoriul Capitalei, au deconspirat activitatea unui bărbat în vârstă de 60 de ani privind comercializarea băuturilor alcoolice

Conform informațiilor, acesta își desfășura activitatea într-o încăpere pe care a amenajat-o sub formă de cafenea, la solicitarea angajaților poliției de a prezenta acte permisibile pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, bărbatul nu a putut să le prezinte.

„Forțele de ordine au stabilit că bărbatul producea și comercializa băuturile alcoolice în condiții anti sanitare ce pun în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor, iar în rezultatul măsurilor petrecute de polițiști, au fost ridicate 75 de sticle cu volumul de 0,5, în asortiment, îmbuteliate fără acte de proveniență și de o calitate dubioasă. Valoarea estimativă a produselor alcoolice depistate constituie 15 000 lei”, se arată în nota informativă.

Ulterior celor depistate, băuturile depistate de forțele de ordine au fost ridicate şi remise la expertiză, iar în dependență de rezultate expertizei, individul va fi sancționat conform legislației în vigoare.

În acest context, Poliția recomandă cetățenilor să procure băuturi alcoolice numai din locuri autorizate, pentru a nu-și pune în pericol sănătatea sau chiar și viața.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 08:38 // Slider //  Ursu Ana

Guvernul respinge criticile liderului PSRM, Igor Dodon, privind prezentarea raportului de activitate al premierului în afara Parlamentului. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, le recomandă socialiștilor să consulte legislația, care prevede că raportul anual al prim-ministrului este prezentat în Parlament în anul următor.

„Îi îndemnăm, de asemenea, să renunțe la fumigenele politice și să se ocupe de lucruri care contează pentru cetățeni”, a transmis Dumitru Ciorici.

Reacția vine după ce Igor Dodon a amenințat că PSRM va iniția o moțiune împotriva Guvernului, dacă premierul nu se va prezenta până la sfârșitul anului în plenul Parlamentului pentru a da explicații privind activitatea Executivului. Socialistul a făcut apel și către celelalte fracțiuni de opoziție să susțină demersul.

Disputa a pornit după ce premierul Vasile Tofan a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de mandat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Guvern. Reprezentanții opoziției au venit la eveniment și au insistat să-i adreseze întrebări șefului Executivului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!