Curs valutar
  • EUR
    20.1669
    0.1572%
  • USD
    17.6678
    0.6186%
  • RUB
    0.2096
    0.4294%
  • RON
    3.8213
    -0.055%
  • UAH
    0.3937
    0.4572%

Toate știrile

24 septembrie 2026

VIDEO Campania „De Crăciun, Moldova te așteaptă acasă”! Învățăm turiștii cum se prepară sarmalele

29 Dec. 2021, 11:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Dec. 2021, 11:41 // Societate //  Realitatea.md

Turismul rural și viața simplă de la țară, alături de experiențele culturale, gastronomice și vinicole autentice fac Republica Moldova să fie o destinație turistică autentică, care merită să fie descoperită, chiar și în pandemie.

Pentru a face și mai cunoscută și atractivă oferta turistică a țării noastre, în perioada sărbătorilor de iarnă, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM) în colaborare cu Ministerul Culturii, cu suportul Activității de Susținere a Competitivității din Industria Ușoară și cea a Turismului MCTA EDGE, finanțat de USAID au lansat campania „De Crăciun, Moldova te așteaptă acasă”.

Desfășurată mai mult în mediul online, inițiativa își propune să readucă în prim plan oferta turistică a țării noastre, în perioada vacanțelor de iarnă, care include activitățile specifice traiului liniștit de la sate: distracții în aer liber, experiențe culturale caracteristice comunităților rurale, dar și posibilitatea de a cunoaște tradițiile populare, prin bucatele pregătite de gospodinele satului, servite alături de vinurile de calitate produse de cramele moldovenești.

Tradițional, în perioada sărbătorilor de iarnă pensiunile din întreaga țară se întrec în multitudinea de activități puse la dispoziția turiștilor care le calcă pragul. Astfel, oaspeții pot participa la ateliere de gătit sarmale, plăcinte și cornulețe cu vișine, pot admira împrejurimile satelor mergând la plimbări cu sania și își pot ajusta activitățile sejurului, în funcție de preferințe.

Toate acestea, în condițiile în care, sărbătorile de iarnă în Moldova au devenit sinonim cu mese copioase, doldora cu bucate tradiționale, în jurul cărora sunt așezați oamenii dragi și rudele plecate peste hotare, care urmează îndemnul – „De Crăciun, Moldova te așteaptă acasă”.

Astfel, campania de promovare surprinde cele mai autentice momente trăite de mii de familii și care sunt mesajul central al celor 3 materiale video, cu rețetele celor mai deosebite bucate tradiționale (sarmale, friptură cu mămăligă și cornulețe cu vișină) îmbinate armonios cu tradițiile de iarnă și atmosfera călduroasă, din seara de ajun, pe muzica colindelor interpretate de „Surorile Osoianu”.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
24 Sept. 2026, 14:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
24 Sept. 2026, 14:23 // Slider //  Realitatea.md

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului au convenit să intensifice dialogul pentru soluționarea problemelor curente ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Decizia a fost luată în cadrul întrevederii din 24 septembrie, desfășurată la sediul Misiunii OSCE în Moldova de la Tiraspol.

Potrivit declarației Misiunii OSCE, discuțiile au avut loc în prezența mediatorilor și observatorilor din procesul de reglementare transnistreană. Părțile au convenit să intensifice interacțiunea, inclusiv la nivelul grupurilor de lucru de experți.

Unul dintre subiectele abordate a vizat punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din Tiraspol și Rîbnița. Partea moldovenească urmează să întreprindă măsurile necesare pentru clarificarea actelor normative relevante, astfel încât aceste puncte să funcționeze eficient, în conformitate cu acordurile convenite anterior.

Un alt subiect a fost situația Liceului „Evrika” din Rîbnița, cu predare în grafia latină. Potrivit OSCE, partea transnistreană va continua eforturile pentru elaborarea și aplicarea mecanismului de transfer al imobilelor de pe strada Gagarin 14 în patrimoniul liceului.

Partenerii internaționali urmează să sprijine părțile în stabilirea garanțiilor necesare și în aducerea clădirilor într-o stare corespunzătoare pentru desfășurarea procesului educațional.

La întrevedere a fost discutată și situația Liceului „Ștefan cel Mare și Sfînt” din Grigoriopol. Chișinăul și Tiraspolul au convenit să interacționeze pentru identificarea unor spații adecvate pentru funcționarea instituției de învățământ cu predare în grafia latină.

De asemenea, reprezentanții politici au stabilit să organizeze o nouă întrevedere până la sfârșitul anului 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!