Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Campania „Moldova Alege Europa”, la Bălţi. Care este poziţia locuitorilor faţă de aderare

13 Aug. 2024, 10:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Aug. 2024, 10:09 // Actualitate //  Realitatea.md

„Numai spre Europa, spre Rusia nu ne mai întoarcem, am uitat drumul. Nu mai avem nimic în comun cu Rusia” și „Cred că Republicii Moldova îi va fi mai bine în afara Uniunii Europene. Au crescut prețurile, s-au micșorat salariile, dar îmbunătățiri ca în Europa nu sunt și nici nu vor fi”. Sunt doar câteva din opiniile locuitorilor din municipiul Bălți cu privire la procesul de aderare la UE. Părerile oamenilor s-au împărțit, însă majoritatea susțin că „trebuie să trăim bine și cu unii și cu alții”.

„Moldova are o singură cale, spre Uniunea Europeană”, a spus un localnic.

„Nu vreau în Uniunea Europeană. Nu. Au și ei lipsurile lor, nu e chiar așa cum se laudă”, a spus o localnică.

Cei care spun că vor să vadă Moldova parte a UE, au explicat și de ce.

„Dacă vom alege integrarea în Uniunea Europeană, va fi bine. De ce? Pentru că în țările europene cel mai important este viața oamenilor, a copiilor, educație, bani, prosperitate, viață bună și asigurată, un viitor fericit”, a spus un bărbat.

„Aș fi bucuroasă să aderăm la Uniunea Europeană și ca salariile noastre să fie ca cele de acolo. Cred că mergem spre bine”, a adăugat o femeie.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vox-ul, realizat în orașul Bălți, face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care mergem în orașele din țară și discutăm cu cetățenii despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.