Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

VIDEO CCI a RM susține dezvoltarea învățământului profesional tehnic dual. A organizat un eveniment de finalizare

01 Nov. 2022, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Nov. 2022, 15:25 // Societate //  Realitatea.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a organizat pe 31 octombrie evenimentul de finalizare a Proiectului „Consolidarea cooperării în învățământul profesional tehnic dual pentru gestionarea consecințelor pandemiei Covid-19”.

În discursul său, Sergiu HAREA, Președinte CCI a RM a reiterat importanța parteneriatelor create între reprezentanții mediului de afaceri și instituții de învățământ profesional tehnic care implementează învățământ dual și consideră că doar o cooperare eficientă poate contribui la consolidarea învățământului dual și în general a sistemului de învățământ din țară, în asigurarea cu forță de muncă calificată.

„Astăzi finalizăm un proiect lansat la data de 1 decembrie 2021, în cadrul căruia au fost oferite granturi de promovare pentru 22 de parteneriate între agenții economici și instituțiile de învățământ din Republica Moldova, care implementează învățământul profesional tehnic (ÎPT) dual, selectate în bază de concurs. Parteneriatele care au beneficiat de finanțare, au implementat activități eligibile pentru a minimiza efectele pandemiei de COVID-19 asupra ÎPT dual, prin digitalizarea procesului de predare/ învățare atât la instituția ÎPT, cât și la agenții economici. În acest context, au fost achiziționate echipamente specifice domeniului de activitate- echipamente IT, echipamente de laborator, utilaje, strunguri; implementate platforme de e-learning și achiziționate software pentru învățare în regim online. Astfel, aduc sincere mulțumiri partenerilor noștri pentru acest proiect atât de benefic și actual, le sunt recunoscător beneficiarilor care au avut încredere în CCI a RM și au realizat obiectivele propuse de proiect, gestionând eficient consecințele pandemiei Covid-19. Promovarea intereselor mediului de afaceri din Republica Moldova și formarea resurselor umane pentru sectorul economic, promovând și implementând sisteme eficiente de pregătire și perfecționare a cadrelor, este o atribuție statutară a Camerei de Comerț și Industrie. Depunem efort și în continuare pentru a identifica măsuri de suport a acestora”, a menționat Sergiu HAREA.

Galina RUSU, Secretar de Stat, Ministrul Educației și Cercetării: „Astăzi marcăm un mare succes, succesul de consolidare a parteneriatelor în învățământul dual. Parteneriatul între agenții economici și instituțiile de învățământ profesional tehnic, este o verigă de mare importanță în atingerea obiectivelor propuse de către Ministrul Educației și Cercetării în asigurarea unui proces educațional de calitate. Învățământul profesional tehnic este un segment important pentru Republica Moldova, iar formarea specialiștilor, în strictă corespundere cu necesitățile pieței și sectoarelor economice, este o prioritate, și doar împreună, în parteneriat, printr-un dialog constructiv dintre elaboratorii de politici educaționale, IIPT, comitetele sectoriale, CCI a RM, cu suportul partenerilor de dezvoltare, putem să atingem acest obiectiv, de aliniere a educației, la necesitățile pe care le avem în țara noastră.”

Oana VODIȚA, manager Proiect „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde”, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei: În momentul în care Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a oferit fonduri suplimentare pentru gestionarea situației de criză provocată de pandemia Covid-19, am decis împreună cu Camera de Comerț și Industrie, că cea mai bună și competentă modalitate de a aloca aceste fonduri stă în cooperările duale. Agenții economici împreună cu instituțiile de învățământ sunt cei în măsură să decidă cum pot împreună să contribuie la reluarea procesului de educație. Mai mult decât atât, procesul întreg de aplicare la aceste granturi, de decizii comune, de planificare, a fost un proces de învățare extraordinar pentru noi, pentru Ministerul Educației și Cercetării, dar și pentru cooperările duale și au contribuit la maturizarea sistemului de învățământ dual și la găsirea de soluții pentru a gestiona ulterioare crize”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alexandru CIOBANU, Directorul Şcolii Profesionale nr. 7, municipiul Chișinău: „Școala Profesională nr.7 cu suportul GIZ și CCI a RM a implementat cu succes acest proiect, în cadrul căruia sălile de instruire ale instituției, cât și ale agenților economici, parteneri la organizarea învățământului dual, au fost dotate cu utilaje moderne și echipamente TIC care sunt orientate spre dezvoltarea competențelor ecologice cât și profesionale ale viitorilor muncitori calificați. La fel spre realizarea acestui obiectiv maiștrii instructori au participat la mai multe cursuri. Toate aceste activități au un impact semnificativ în asigurarea unui parteneriat viabil între agenții economici și Școala Profesională nr.7, care la rândul său asigură calitatea procesului instructiv-educativ și contribuie la dezvoltarea conceptului de economie verde, care vor reduce în mod semnificativ riscurile mediului și problemele ecologice”.

Maria PASCOVA, Administrator S.R.L. Natural Product: Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor din cadrul proiectului pentru asistența acordată, care a făcut posibilă modernizarea laboratorului la întreprinderea noastră. Astăzi, în cadrul educației duale, pregătim brutari și electricieni. Noile echipamente de laborator vor face posibilă determinarea calității materiilor prime și a calității produselor finite. Brutarii vor învăța cum să ia probe în mod corespunzător, astfel încât să își pregătească produsele și să obțină abilitățile necesare. Instalatorii electrici vor putea dobândi competențe în amenajarea, operarea, întreținerea și diagnosticarea echipamentelor electrice de mare complexitate în laborator, ceea ce va îmbunătăți calitatea și eficiența pregătirii la locul de muncă în această profesie. Așteptăm cu nerăbdare mai multe proiecte!”

Mariana NEGREAN, Director Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”: În cadrul acestui proiect, CEMF „Raisa Pacalo” a fortificat și diversificat serviciile educaționale oferite. Grație susținerii din partea CCI și GIZ au fost: inițiate studii și dezvoltat pachetul de acte normative la calificarea Asistent medical și meseria Infirmier, prin învățământul dual; a fost elaborat, aprobat și implementat curriculumul pentru formarea competențelor psihopedagogice la asistenții medicali- instructori, implicați în realizarea învățământului dual; pentru asistenții medicali-instructori s-a realizat cursul Formarea continuă în psihopedagogia de specialitate (medicală) în  învățământul profesional dual; s-a asigurat Centrul Educațional de Simulare în Instruirea Medicală cu table interactive, tehnică didactică și simulatoare. Înalt apreciem aportul și implicarea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei în dezvoltarea învățământului profesional medical din țară.”

Alexandru POLEVOI, Director financiar, Combinatul de Pâine Bălți SA: „Am procurat utilaj pentru laborator, utilaj de producere și echipament IT, de care aveam foarte mare nevoie. Suntem recunoscători CCI a RM, GIZ Moldova pentru că am primit posibilitatea să participăm la acest proiect și sperăm să mai beneficiem de astfel de proiecte.”

Activitatea este desfășurată cu suportul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

 

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 23:05
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ana Panaguța
17 Aug. 2026, 23:05 // Uncategorized //  Ana Panaguța

Prinsă într-un apartament cuprins de flăcări, o femeie a ajuns la fereastră și şi-a dat drumul în gol de la etajul 11 către coșul de salvare al pompierilor aflat două etaje mai jos. Imaginile cu salvarea la limită au devenit virale, transmite adevărul.ro.

Un incendiu izbucnit într-un bloc de 21 de etaje din cartierul Friedrichshain, Berlin, a transformat evacuarea locatarilor într-o operațiune contracronometru. Focul a izbucnit într-un apartament de la etajul 11, iar flăcările s-au extins apoi şi la etajul 12. În timp ce pompierii urcau spre etajele afectate și încercau să scoată oamenii din clădire, o femeie a rămas prinsă în apartamentul său.

Fumul și focul îi blocaseră ieșirea pe scara blocului, așa că femeia a ajuns la fereastră și a cerut ajutor. Pompierii au apropiat de clădire o autospecială cu scară și coș de salvare, însă scara nu putea ajunge până la etajul 11. Platforma se afla la aproximativ două etaje sub femeie, iar distanța dintre ea și pompierul care o aștepta în coș era prea mare pentru ca aceasta să poată coborî pur și simplu până la el.

Imaginile surprinse în timpul intervenției o surprind pe femeie pe marginea ferestrei, în timp ce din apartament se ridică un nor dens de fum, iar pompierul aflat în coș încearcă să-i arate unde trebuie să ajungă. Pentru câteva clipe, ea rămâne suspendată deasupra golului, încercând să găsească o modalitate de a coborî fără să cadă, pentru că nu are niciun punct de sprijin.

În cele din urmă, pur şi simplu îşi dă drumul în gol spre pompierul aflat două etaje mai jos. Acesta își întinde brațele și reușește să o prindă în momentul căderii. În cele din urmă, femeia a fost coborâtă în siguranţă la sol şi transportată la spital cu răni ușoare.

Aproximativ 130 de pompieri s-au luptat timp de trei ore cu flăcările care au cuprins două etaje din blocul de locuinţe. În total, aproximativ 115 persoane au fost afectate de incendiu, iar 25 de locatari au fost evacuați cu ajutorul echipamentelor speciale și al scărilor pompierilor.

Primele informații indicau aproximativ cinci persoane rănite, însă bilanțul anunțat ulterior a ajuns la 13 persoane cu răni ușoare, în principal după ce au inhalat fum. Cinci dintre acestea au fost transportate la spital.

Deocamdată, autoritățile nu au stabilit de la ce a pornit incendiul. Ancheta urmează să clarifice cauza focului și împrejurările în care acesta s-a extins în blocul din Friedrichshain.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!