Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Ce compensații vor primi moldovenii în facturile la gaz. Planul Guvernului pentru această iarnă

05 Aug. 2022, 21:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
05 Aug. 2022, 21:58 // Actualitate //  Ursu Ana

Autoritățile vor acorda compensații semnificative la iarnă pentru consumatorii casnici. Astfel, ca și anul trecut, compensația va veni direct în factură. Declarațiile au fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii Rezoomat cu Ileana Pîrgaru de la RLIVE TV.

În cadrul emisiunii, ministrul Muncii a explicat cum vor putea beneficia cetățenii de compansații.

„În octombrie și noiembrie toate gospodăriile se vor înregistra într-un sistem informațional. Va fi un formular online cu o procedură, vor putea declara numărul locului de consum, IDNP-ul persoanei, vor declara și veniturile pentru ca să vedem cât la sută din cheltuielile gospodăriei reprezintă energia și eventual alte criterii sociale”, a declarat Spătari.

După ce vor fi examinate toate informațiile, guvernul va veni cu criteriile de împărțire pe categorii.

„Problema noastră cu adevărat acum este că noi nu ne cunoaștem populația. Știm că sunt foarte vulnerabili, dar cine și în ce categorie este nu știm, pentru că nu avem aceste informații. Este un proces destul de amplu și să ne asigurăm că acoperim cât mai multe familii”, a mai spus ministrul Muncii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că ieri ANRE a aprobat majorarea tarifelor la gaz pentru populație cu 23,5%, la 23 de lei pentru metrul cub.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!