Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Cel de-al 15-lea contingent al Armatei Naţionale şi-a încheiat misiunea în Kosovo. Pacificatorii au revenit acasă

17 Ian. 2022, 16:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Ian. 2022, 16:35 // Societate //  Realitatea.md

Cel de-al 15-lea contingent al Armatei Naţionale şi-a încheiat misiunea în Kosovo. Cu acest prilej, pacificatorii au fost decorați cu distincții și diplome, în cadrul unei ceremonii, care a avut loc astăzi, în Tabăra Militară 142.

Prezent la eveniment, secretarul de stat, Sergiu Plop, a menționat că toți cei 40 de militari au avut o prestație bună în cadrul Comandamentului Regional Vest (Regional Command West), pentru că și-au îndeplinit obligațiunile cu dedicaţie, devotament şi responsabilitate.

„Vă mulțumesc pentru serviciu și pentru profesionalismul manifestat în cele şase luni de mandat. Prin prestația bună pe care ați avut-o în această operațiune de menținere a păcii ați reiterat poziția țării noastre de furnizoare de securitate internațională, dar și eforturile de a crea parteneriate solide pe plan european”, a spus Sergiu Plop.

Contingentul KFOR-15 s-a aflat în Kosovo în perioada iulie 2021- ianuarie 2022. Cei 40 de infanteriști și geniști moldoveni au executat misiuni de patrulare și pază a obiectivelor din aria de responsabilitate, precum și de cercetare a terenului pentru depistarea obiectelor explozive.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!