Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Cel puțin 21 de morți după ce ploile abundente au provocat inundații dezastruoase în Republica Dominicană

20 Nov. 2023, 08:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
20 Nov. 2023, 08:27 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ploile puternice care au căzut în Republica Dominicană în ultimele 48 de ore au provocat moartea a cel puţin 21 de persoane, printre care trei minori, au anunţat duminică autorităţile.

Patru dintre persoanele care au murit în diferite incidente sunt cetăţeni americani, iar trei sunt haitieni, potrivit Centrului pentru operaţiuni de urgenţă (COE). Aproape toate provinciile ţării (30 din totalul de 32) erau în continuare duminică în alertă, potrivit autorităţilor. Nouă din cele 21 de decese s-au produs sâmbătă seara, când un zid mare s-a prăbuşit peste vehicule pe Bulevardul 27 Februarie, una dintre arterele principale din capitala Santo Domingo.

„Acest eveniment a costat viaţa a nouă persoane”, a declarat Ministerul Lucrărilor Publice într-un comunicat subliniind că a fost deschisă o „anchetă”.

Mii de persoane evacuate
Alte nouă persoane au murit la Santo Domingo, în accidente diferite, printre care prăbuşirea zidului unei case. Un bărbat a fost măturat de ape în provincia San José de Ocoa (sud), în timp ce alte două decese au avut loc în circumstanţe similare în provincia La Altagracia (est).

Aproximativ 13.000 de persoane au fost evacuate din zonele de risc, potrivit COE. Preşedintele dominican, Luis Abinader, a declarat într-o conferinţă de presă, că sunt „cele mai puternice precipitaţii înregistrată vreodată în Republica Dominicană”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

El a anunţat suspendarea cursurilor până miercuri pentru a „garanta siguranţa copiilor şi tinerilor”.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!