Duminică, 15 iunie, Primăria municipiului Chișinău a adus un omagiu poetului național Mihai Eminescu, la 136 de ani de la trecerea sa în eternitate. Cu acest prilej, au fost depuse flori la bustul poetului din scuarul ce îi poartă numele, precum și pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Primarul Ion Ceban a menționat într-o postare publică importanța operei eminesciene, subliniind că „Marele Geniu” continuă să impresioneze prin naturalețea și sensibilitatea creației sale. Acesta a adăugat că Eminescu va rămâne mereu viu în conștiința colectivă, fiind transmis din generație în generație.
„Lucrările lui sunt o comoară a culturii române, pe care trebuie să le păstrăm și să le învățăm cu respect și admirație”, a spus edilul. El a încurajat și tinerii să se apropie de poezie și de valorile promovate de marele poet.
Evenimentul a adunat oficiali, oameni de cultură și cetățeni care au dorit să-și exprime recunoștința față de cel considerat luceafărul literaturii române. Omagiul adus astăzi reafirmă rolul esențial pe care Mihai Eminescu îl joacă în identitatea culturală și spirituală a românilor.

