Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Cine răspunde pentru scurgerea datelor a sute de mii de moldoveni? Igor Grosu: Vor fi organizate audieri

29 Oct. 2026, 10:15
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 10:15 // Politica //  Daniela Baranovschi

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, anunță că vor fi organizate audieri pentru a clarifica circumstanțele în care au fost scurse datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni ai Republicii Moldova. Inițiativa a fost propusă de președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, și susținută în unanimitate de membrii comisiei.

„Pentru a afla care instituție se face responsabilă, trebuie să existe această evaluare, această anchetă. Domnul Carp a propus în ședința de ieri a Comisiei pentru securitate, apărare și ordine publică organizarea unor audieri și, în unanimitate, s-a decis ca această comisie să le organizeze. Avem comisii parlamentare specializate în domeniul ăsta. Cred că domnul Carp a demonstrat și cu alte ocazii, când au fost astfel de inițiative, că poate să analizeze și să studieze la rece, foarte imparțial, incidentul care a avut loc”, a declarat Igor Grosu joi, 29 octombrie.

La rândul său, președintele comisiei, deputatul Lilian Carp, a precizat că audierile se vor desfășura la 4 noiembrie, cu ușile închise.

Datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni au fost extrase fără autorizație în urma unor atacuri cibernetice care au avut loc în perioada 19–23 octombrie. Hackerii ar fi vizat aproximativ un milion de IDNP-uri. Printre informațiile sustrase se numără date de identificare, detalii despre rude, bunuri, prestații sociale și unele informații financiare.

În urma incidentului, șefa Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite în tentative de escrocherie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 14:58 // Societate //  Valentina Buza

Două poduri de pe drumul național R13, situate în raioanele Sîngerei și Florești, vor fi supuse unei expertize tehnice pentru evaluarea stării și siguranței acestora. Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de expertiză.

Primul pod traversează râul Cubolta și se află la kilometrul 14,640 al traseului R13, în apropierea localității Mărășești, raionul Sîngerei. Cel de-al doilea traversează râul Căinar și este amplasat la kilometrul 23,327, în apropierea satului Gura Căinarului, raionul Florești.

Experții vor evalua starea tehnică a construcțiilor, capacitatea portantă și siguranța acestora în exploatare. Totodată, vor identifica soluțiile necesare pentru repararea, reabilitarea sau, dacă va fi cazul, reconstrucția podurilor.

Lucrările de expertiză vor include inspectarea elementelor structurale, investigații topografice și geodezice, studii hidrologice și hidraulice, precum și evaluarea riscurilor provocate de inundații și de eroziunea albiilor râurilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 13 noiembrie 2026, ora 10:00. Valoarea estimativă totală a contractului este de 329 488,00 lei, fără TVA, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier.