Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Cipru – istoria şi calea europeană a ţării. Cum s-a dezvoltat şi îmbunătăţit viaţa cetăţenilor în UE

31 Iul. 2024, 09:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Iul. 2024, 09:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Republica Cipru este o țară insulară în Marea Mediterană, situată la sud de Turcia, la vest de Siria și Liban, la nord-vest de Israel și Fâșia Gaza, la nord de Egipt și la est de Grecia. Populația țării (inclusiv Ciprul de Nord) numără în prezent peste 1,26 milioane de locuitori. Cei mai mulți ciprioți trăiesc în capitală, care este și cel mai mare oraș: Nicosia. Ciprul are două limbi oficiale, greaca și turca, însă numai greaca este limbă oficială a UE.

Țara a aderat în 2004 la Uniunea Europeană, în cel mai mare val de extindere, alături de alte nouă țări.

La 3 iulie 1990, Republica Cipru a depus o cerere de aderare la Comunitatea Economică Europeană (CEE) de atunci. Ulterior, Comisia Europeană a emis un aviz prin care a recunoscut identitatea și caracterul european al insulei. Mai exact, avizul Comisiei a confirmat că țara îndeplinește criteriile de aderare.

La 31 martie 1998, au fost lansate negocierile de aderare cu Cipru. Au urmat ani de negocieri, discuții, întâlniri, iar procesul de aderare, unul destul de lung și anevoios, a fost finalizat la Consiliul European de la Copenhaga, în decembrie 2002, unde a fost luată decizia de a admite Cipru și celelalte nouă țări candidate (Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Slovacă și Slovenia) în familia europeană.

Patru ani mai târziu, Ciprul a adoptat moneda euro. În prezent, Ciprul se află în proces de aderare la spațiul Schengen. Din 2004, economia Ciprului a trecut într-o nouă fază. PIB-ul țării, de la 13,3 miliarde de euro, în 2004, a crescut până la aproximativ 24,5 miliarde de euro către anul 2022. Cetățenii, care până la aderare aveau un salariu mediu brut de circa 1.250 de euro pe lună, în 2022, ridicau peste 2.000 de euro. În acești 20 de ani de țară membră a UE, au crescut considerabil și investițiile străine directe, de la 3 miliarde de euro în 2004, la 9 miliarde de euro în 2022.

Odată cu aderarea în marea familie europeană, și speranța de viață a cetățenilor a crescut. La bărbați, de la 77 de ani în 2004, la 80 de ani în 2022, iar la femei, de la 81 de ani, în 2004, la 84 către 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest articol face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care povestim despre calea parcursă de statele membre UE în procesul de integrare europeană şi creşterea economică întregistrată ca urmare a aderării.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!