Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Circa 10 mii de familii din capitală vor avea un consum de energie termică mai mic la iarnă. Cum e posibil

12 Iul. 2024, 19:32
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
12 Iul. 2024, 19:32 // Economie //  Elena Putregai

Peste 60% din punctele termice individuale (PTI) planificate spre instalare în circa 100 blocuri locative din capitală au ajuns în încăperile tehnice ale clădirilor, dintre care 44% au fost deja instalate, iar alte 18% sunt în proces. Totodată, au fost finalizate lucrările de reparație a încăperilor destinate pentru instalarea PTI în circa 80% din adrese, iar progresul lucrărilor de instalare a rețelelor termice aferente constituie circa 25%. Anunțurile au fost făcute vineri, 12 iulie curent, de Ministerul Energiei.

Instalațiile de ultimă generație vor fi puse în funcțiune, începând cu următorul sezon rece (2024-2025), ceea ce va îmbunătăți calitatea serviciilor de termoficare și va contribui la eficiența energetică, oferind mai multă economie la consumul de energie termică pentru circa 10 000 de familii din capitală.

Echipamentele vor permite:

  • prepararea apei calde direct la subsolul clădirii;
  • reglarea temperaturii agentului termic la nivel de bloc;
  • mai multă independență în conectarea și deconectarea încălzirii ș.a.

Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, sistemul centralizat de termoficare în orașul Chișinău este unul dintre cele mai eficiente, comparativ cu aproape toate sistemele centralizate din Europa de est, însă apare o necesitate impunătoare de a investi în îmbunătățirea calității serviciului final pentru confortul consumatorului.

În context, directorul UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, Ruslan Surugiu, a menționat că punctele termice individuale sunt soluția de îmbunătățire a calității serviciilor și economie la consum.

Prin urmare, în următorii ani, o prioritate a autorităților, cu suportul partenerilor de dezvoltare, este instalarea echipamentelor moderne în cât mai multe blocuri locative.

Este de menționat că 147 de puncte termice individuale sunt instalate în circa 100 de blocuri locative și 3 grădinițe din capitală în cadrul celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.