Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

VIDEO Comentatori: „Republica Moldova nu are experiență în organizarea referendumurilor, ar trebui făcute mai des”

22 Oct. 2024, 12:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Oct. 2024, 12:26 // Societate //  Realitatea.md

Majoritatea referendumurilor organizate în Republica Moldova au fost compromise din cauza numărului mic de alegători care s-au prezentat la urne, prin ignorarea rezultatelor sau folosirea acestora în scopuri politice. Concluziile aparțin invitaților emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV de luni, 21 octombrie curent.

Potrivit lui Ion Harghel, fondatorul proiectului media „Radar Politic”, faptul că referendumul de duminică, 20 octombrie, a trecut, demonstrează că moldovenii se pot uni când vine vorba de interes național. El a menționat că atât cetățenii, cât și autoritățile au nevoie de mai multă experiență în organizarea consultărilor publice.

„Probabil că ar trebui să organizăm mai des referendumuri pe diferite subiecte, pentru aderare la NATO, unire cu România. Ca să fie un exercițiu democratic cunoscut mai bine de următoarele generații cu drept de vot. În Elveția sunt organizate câteva referendumuri pe an pe tot felul de subiecte”, a mai spus Ion Harghel.

Prezentă în studioul Rlive TV, fosta vicepreședintă a Comisiei parlamentare pentru politică externă, Vitalia Pavlicenco, este de părere că subiectul referendumului a fost folosit de actuala guvernare în interes propriu, fapt respins de unii cetățeni.

„În loc să eviți lucrurile care ar putea fi prea colțuroase că să nu divizeze societatea, tu introduci un sâmbure de neîncredere care prea devreme a fost aruncat în solul basarabean și iată oamenii s-au prins că este un tertip, o șmecherie și și-au pierdut încrederea”, a subliniat fosta deputată.

Tot în cadrul emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV, cei doi invitați au mai declarat că partidul de guvernământ nu a reușit să coaguleze societatea în jurul ideii de integrare europeană, iar rezultatele referendumului constituțional arată că formațiunea a neglijat importanța acestui fapt.

Referendumul privind modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană a trecut cu o diferență mai mică de un procent între opțiunile „Da” și „Nu”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 16:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Nov. 2026, 16:10 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 454.000 de cereri pentru compensațiile la energie au fost înregistrate pe platforma compensatii.gov.md de la lansarea programului, la 2 noiembrie. Dintre acestea, 249.210 au fost depuse cu ajutorul asistenților sociali, iar alte 204.799 au fost completate online.

Totodată, 15.623 de cetățeni au solicitat ajutorul operatorilor Liniei Verzi a programului, la numărul 0 8000 5000. Serviciul este disponibil de luni până vineri, între orele 08:00 și 18:00.

Persoanele care vor să beneficieze de compensații pentru luna curentă trebuie să depună cererea până în data de  27 noiembrie. Înscrierile vor continua și după această dată, până la 25 ale fiecărei luni, inclusiv în martie 2027. Cei care depun solicitarea mai târziu vor primi compensația începând cu luna în care au făcut înregistrarea.

Ajutorul financiar va fi cuprins între 500 și 1.000 de lei, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al gospodăriei și de sursa principală de încălzire. Autoritățile estimează că cel puțin 660.000 de gospodării vor beneficia de acest sprijin în sezonul rece.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!