Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Condiții mai bune pentru pacienți și medici! Spitalul Clinic de Psihiatrie va fi reabilitat termic

14 Iun. 2024, 14:04
 // Categoria: Economie // Autor:  Cătălina Boico
14 Iun. 2024, 14:04 // Economie //  Cătălina Boico

Spitalul Clinic de Psihiatrie din municipiul Chișinău va fi reabilitat termic în cadrul Proiectului de Eficiență Energetică în Republica Moldova. Valoare contractului este de circa 360.000 euro, iar durata de execuție este de până la 12 luni.

Potrivit directorului Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, Ruslan Surugiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie este unul dintre instituțiile medicale care înregistrează pierderi majore de energie, iar principalele măsuri de eficiență energetică de care vor beneficia cele două clădiri ale instituției sunt:

– Izolarea termică a pereților exteriori
– Înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare
– Izolarea termică și renovarea acoperișurilor
– Renovarea sistemelor de ventilare cu recuperarea căldurii
– Renovarea sistemelor interioare de încălzire
– Instalarea sistemului de iluminat tip LED
– Instalarea sistemelor fotovoltaice
– Implementarea sistemelor de management energetic (SME)

„Clădirea este construită încă în secolul trecut, la începutul anilor ’80, după tehnologii vechi. Saloanele sunt mari, ferestrele sunt vechi. Cheltuielile pentru energie sunt colosale”, a menționat vicedirectorul medical din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie, Iurie Pavlov.

Proiectul Eficiența Energetică în Republica Moldova este printre cele mai mari inițiative naționale cu privire la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice. În total, 10 instituții medicale vor beneficia de reabilitarea clădirilor. Valoarea investițiilor proiectului este de circa 76 milioane de euro și este finanțat de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!