Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

VIDEO Condiții mai bune pentru pacienții Institutului de Medicină Urgentă. Secția anestezie și terapie intensivă, renovate

03 Mai 2024, 12:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
03 Mai 2024, 12:51 // Actualitate //  Cătălina Boico

Astăzi, 3 mai, a fost inaugurată Secția de anestezie și terapie intensivă (ATI) și a Cabinetului de angiografie, în cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Acestea au fost renovate capital cu suportul Băncii Mondiale.

Renovarea Secției de anestezie și terapie intensivă a costat 25 de milioane de lei. 16,5 milioane au fost alocate prin proiectul Băncii Mondiale „Răspuns de Urgență la Covid-19”, iar restul – din sursele Ministerului Sănătății și ale Casei Naționale de Asigurări în Medicină. Astfel, secția ATI va avea nouă paturi și va acorda asistență medicală tuturor pacienților în stare critică, politraumatizați, pacienți cu patologii cardiovasculare sau care au suferit un accident vascular cerebral, fiind dotată cu echipamente moderne.

De asemenea, la Institutul de Medicină Urgentă, Cabinetul de angiografie a fost dotat cu echipament de ultima generație pentru diagnosticul și tratamentul chirurgical al afecțiunilor vasculare. Investițiile făcute sunt de 16,5 milioane de lei și, datorită lor, soluționarea cazurilor complicate de AVC și a altor patologii cardiovasculare va fi mai rapidă și mai eficientă.

De menționat că la eveniment a participat și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Totodată, cu acest prilej, el a venit si cu un mesaj.

„De fiecare dată ne bucurăm că reușim împreună, cu resursele pe care le avem noi, dar și cu ajutorul prietenilor noștri, să facem astfel de investiții. Ca pacientul să meargă fericit acasă, trebuie două lucruri importante: dumneavoastră, medicii care aveți acest dar de a trata, de a găsi cele mai bune instrumente și modalități de a interveni și, desigur, dotările. Cât de bine intenționat ai fi și cât de mult ai dori să ajuți, fără aceste dotări este greu în zilele noastre. Chiar denumirea urgență deja implică o mobilizare extraordinară, o intervenție la timp, pentru ca, într-un final, să vorbim despre salvarea vieții omului și de a-l face sănătos”, a menționat el.

În ultimii doi ani, pentru modernizarea și dotarea cu dispozitive medicale a Institutului de Medicină Urgentă au fost investite aproximativ 200 de milioane de lei. Banii au fost alocați atât din bugetul de stat, cât și datorită suportului financiar al partenerilor externi.

De menționat că prin Proiectul Băncii Mondiale au fost alocate, în total, surse financiare în valoare de 187,2 milioane de euro, iar banii au fost folosiți pentru a renova 11 secții ATI din întreaga țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 19:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
23 Sept. 2026, 19:15 // Slider //  Vlada Ciorici

În lunile iulie–august 2026, Republica Moldova a exportat 378.165 de tone de grâu, cu aproximativ 23% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025 și cu 5% peste nivelul din 2021. Valoarea exporturilor a ajuns la circa 1,4 miliarde de lei, iar prețul mediu a fost de 3,71 lei pentru un kilogram.

Potrivit analizei economistului Veaceslav Ioniță, creșterea încasărilor pe tonă nu înseamnă neapărat profituri mai mari pentru fermieri și comercianți, întrucât costurile logistice au crescut și reduc marjele.

O vulnerabilitate este transportul feroviar. Exporturile de grâu pe calea ferată au scăzut de la 45.341 de tone în iulie la doar 2.870 de tone în august, cu aproape 94%. Analiza leagă scăderea de blocajele pe direcția portului Reni și de riscurile militare din regiune.

În același timp, 73,8% din exporturile de grâu au fost realizate prin cele două componente ale hubului Giurgiulești, ceea ce indică o dependență ridicată de un număr restrâns de rute logistice.

Pe segmentul făinii, situația este diferită. În perioada 1 ianuarie–26 august 2026, Moldova a exportat 16.431 de tone, cu circa 4% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025. Încasările au fost de 87,1 milioane de lei.

Prețul mediu de export al făinii a coborât de la 5,85 lei/kg în martie la 4,63 lei/kg în august. În același timp, Moldova a importat 15.688 de tone de făină, în valoare de 120,7 milioane de lei. Astfel, exporturile au depășit importurile cantitativ cu 743 de tone, dar balanța valorică a rămas negativă, cu un deficit de 33,6 milioane de lei.

Potrivit analizei, diferența de preț este explicată și prin structura produselor: Moldova exportă în principal făină în vrac sau în saci mari, destinată industriei, în timp ce importă mai ales produse ambalate pentru comerțul cu amănuntul.

Analiza arată că România și Israelul absorb împreună peste 99% din exporturile moldovenești de făină. Autorul susține că dezvoltarea sectorului ar necesita un lanț mai bine conectat, de la producția de grâu și stocare până la procesare, transport și vânzare.