Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

VIDEO „Copiii îmi plâng în mașină!” Cum a vorbit Alec Baldwin, pentru prima dată, cu presa după tragedia de la filmări

31 Oct. 2021, 17:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2021, 17:00 // În Lume //  Realitatea.md

Filmările la western-ul american „Rust” nu se vor relua. Uneori se întâmplă accidente pe platourile de filmare, dar nimic de genul acesta. Exista o probabilitate de unu la un trilion ca acest lucru să se întâmple. Alec Baldwin a vorbit pentru prima dată în faţa camerelor de televiziune, de la tragedia din 21 octombrie şi a repetat cât de îndurerat este după acest incident fatal.

„Era prietena mea”, a povestit el despre Halyna Hutchins, acompaniat de soţia sa, Hilaria, în Manchester, Vermont (nord-est).

Actorul nu s-a arătat foarte satisfăcut să vorbească cu jurnaliștii. Mai mult, a explicat că nici nu are voie să spună vreun detaliu, în contextul în care se desfășoară o anchetă.

Imediat după tragedie, actorul şi-a exprimat şocul şi tristeţea pe Twitter şi a precizat că în prezent cooperează cu poliţiştii responsabili cu ancheta.

Nici o arestare nu a avut loc în acest stadiu al anchetei, iar cercetările continuă cu privire la circumstanţele tragediei de la Bonanza Creek Ranch, unde se filma „Rust”, un western a cărui acţiune se desfăşura în secolul al XIX-lea. Actorul exersa mişcarea de scoatere a unui pistol din toc şi a îndreptat apoi arma spre camera de filmat în momentul în care s-a produs împuşcătura care i-a fost fatală directoarei de imagine şi l-a rănit pe regizorul Joel Souza la umăr.

Baldwin a declarat totodată că este incapabil să răspundă dacă va putea juca din nou într-o peliculă care implică folosirea unor arme de foc şi a indicat că filmările la westernul „Rust”, al cărui producător este, nu se vor relua.

„Eram o echipă foarte, foarte unită, care făceam un film împreună şi după aceea s-a întâmplat acest oribil eveniment”, a adăugat el.

În cadrul unei conferinţe de presă, procuroarea responsabilă cu ancheta în acest caz, Mary Carmack-Altwies, a declarat că urmărirea penală împotriva actorului Alec Baldwin nu este exclusă în acest stadiu.

”Toate opţiunile sunt pe masă în acest stadiu” şi ”nimeni nu este exclus” cu privire la posibile urmăriri penale, a detaliat Mary Carmack-Altwies în conferinţa de presă.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 13:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 13:30 // Slider //  Realitatea.md

Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE, citat de Agerpres.ro

Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii laburiști s-au declarat îngrijorați cu privire la reaprinderea diviziunilor cauzate de Brexit (retragerea Marii Britanii din UE) și, prin urmare, îndeamnă la prudență. În urmă cu câteva zile, prim-ministrul britanic a declarat că va lua în considerare toate opțiunile în ceea ce privește relația cu UE și nu a exclus ‘să meargă până la capăt’ și să ia în considerare reintegrarea în blocul comunitar.

La conferința anuală a Partidului Laburist, care a avut loc în septembrie la Liverpool, în nord-vestul Angliei, Burnham a declarat că Brexitul – susținut printr-un referendum în 2016 și implementat în 2020 – a făcut mai mult rău decât bine. Sondajul publicat de The Guardian, realizat de Messina Group, a concluzionat că renegocierea relației țării cu UE ar putea crește cota de voturi a Partidului Laburist, cu condiția ca premierul să ofere un nou referendum și să facă campanie în favoarea reintegrării în bloc.

Conform sondajului realizat pe un eșantion de 5.627 de persoane între 12 și 24 septembrie, 50% dintre respondenți s-au declarat în favoarea reintegrării în UE, în timp ce 45% au declarat că preferă ca Regatul Unit să rămână în afara blocului.

Aceste rezultate vor consolida poziția celor din cadrul guvernului care doresc să promită la următoarele alegeri generale – programate pentru 2029 – că laburiștii vor negocia reintegrarea, susține ziarul.

Cu toate acestea, există îngrijorări în rândul unor parlamentari laburiști – în special al celor ale căror circumscripții au votat pentru Brexit – că până și explorarea acestei opțiuni ar putea comporta riscuri politice și ar putea da un impuls nedorit partidului populist de dreapta Reform UK, relatează ziarul britanic.

Programul electoral cu care Partidul Laburist a ajuns la putere în iulie 2024 exclude aderarea la piața unică și la uniunea vamală, așa că, în principiu, orice modificare fundamentală ar trebui supusă la vot la următoarele alegeri.

Opțiunea de revenire în UE se bucură de sprijinul unei mari părți din Partidul Laburist, Partidul Liberal Democrat și Partidul Național Scoțian (SNP), printre alții, în timp ce Partidul Conservator și Reform UK se opun acesteia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!