Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO De la întâlnirea cu Papa Leon al XIV-lea, la dans pe străzile Romei: Péter Magyar, surprins într-un moment inedit

26 Sept. 2026, 13:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 13:15 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Premierul Ungariei, Péter Magyar, a lăsat deoparte protocolul diplomatic după vizita oficială de la Vatican și s-a alăturat trecătorilor care dansau pe străzile Romei. Momentul a fost surprins într-un videoclip publicat ulterior de șeful guvernului maghiar pe rețelele sociale, pe fundalul piesei „Sarà perché ti amo”, unul dintre cele mai cunoscute hituri ale formației italiene Ricchi e Poveri.

În videoclip, premierul maghiar apare într-o atmosferă complet diferită de cea a întâlnirilor oficiale de la Vatican. Magyar se alătură unui grup de oameni care dansează și cântă în apropierea Bazilicii Santa Maria in Trastevere, iar la un moment dat pornește alături de mulțime pe străzile înguste ale capitalei italiene.

Momentul nu a trecut neobservat nici în presa din Italia. La Stampa a publicat imaginile sub titlul „Premierul ungar dansează cu trecătorii la Roma”, remarcând contrastul dintre audiența privată de la Vatican și momentul informal de pe străzile capitalei. Și Rai News a relatat despre imaginile publicate de Magyar, prezentând episodul drept o pauză în ritm de muzică după întâlnirea cu Suveranul Pontif, transmite G4Media.

Dansul a venit după partea oficială a vizitei lui Péter Magyar la Vatican. Joi, 24 septembrie, premierul Ungariei a fost primit în audiență privată de Papa Leon al XIV-lea la Palatul Apostolic.

Potrivit relatărilor despre întâlnire și declarațiilor premierului maghiar, discuțiile au vizat Ungaria și provocările cu care se confruntă Europa, dar și teme precum inteligența artificială și singurătatea în rândul tinerilor.

La finalul întrevederii, Magyar a declarat că i-a cerut Papei Leon al XIV-lea o binecuvântare pentru Ungaria și l-a invitat pe Suveranul Pontif să efectueze o vizită în țară.

Vizita oficială s-a încheiat astfel într-o notă mult mai relaxată: de la Palatul Apostolic și discuțiile cu Papa Leon al XIV-lea, la muzică italiană și dans alături de trecători în centrul Romei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!