Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Doi tineri din Chișinău, reținuți în flagrant cu droguri de 1.200.000 lei. Unul are studii juridice

25 Nov. 2025, 09:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
25 Nov. 2025, 09:14 // Societate //  Cătălina Boico

Un bărbat de 35 de ani și o femeie de 25 au fost reținuți pentru trafic de droguri de tip amfetamină și mefedronă de aproximativ 1.200.000 lei. Potrivit Poliției de Frontieră, tânărul are studii juridice superioare.

Persoanele sunt din Chișinău și ar face parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în transportarea substanțelor narcotice în Republica Moldova prin contrabandă din Polonia, prin colete neînsoțite, pentru vânzarea lor mai apoi.

„Cei doi prieteni au fost reținuți în flagrant în Chișinău, în timpul vânzării drogurilor. În cadrul perchezițiilor efectuate, a fost ridicate a aproximativ un kilogram de droguri, telefoane mobile folosite pentru trafic de droguri, mijloace bănești provenite din comercializarea drogurilor, precum și accesorii pentru porționare.

Substanțele narcotice au fost scoase din circuitul ilegal, iar la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), învinuiții au fost plasați în arest preventiv prin încheierea judecătorului de instrucție, pentru investigarea lor obiectivă, cu asigurarea prezumției nevinovăției, potrivit legii”, transmite instituția.

Oamenii legii continuă investigațiile în vederea identificării tuturor membrilor grupului criminal organizat, inclusiv a persoanelor responsabile de expedierea coletelor din Polonia și a celor implicate în distribuția drogurilor în Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!