Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

VIDEO Doi tineri și un fost angajat al structurilor de forță, reținuți de ofițerii INI. Ce infracțiune au comis

09 Apr. 2025, 12:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Apr. 2025, 12:01 // Societate //  Cătălina Boico

Doi tineri au fost reținuți în flagrant, în timp ce plasau droguri în ascunzișuri pe teritoriul municipiului Chișinău. Potrivit Poliției Naționale, timp de o lună, polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 19 ani și a unei tinere de 17 ani, domiciliați în Chișinău, bănuiți că ar activa în calitate de curieri în interesul unei grupări infracționale care se ocupa cu cultivarea și distribuirea drogurilor de tip marijuana, prin intermediul aplicației mobile Telegram.

În urma perchezițiilor corporale și la domiciliul acestora au fost depistate și ridicate mai multe pachete cu marijuana, carduri bancare, telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, un cântar electronic la scara mică și pachețele zip-lock.

De asemenea, oamenii legii au identificat și persoana care le livra drogurile pentru a fi plasate în ascunzișuri. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 37 ani din Chișinău, fost angajat al structurilor de forță.

„În baza probelor acumulate, la sfârșitul lunii martie, oamenii legii l-au reținut pe bărbat în Chișinău, iar în urma percheziției BMW-ului cu care se deplasa acesta a fost depistată și ridicată o sacoșă cu droguri de tip marijuana, telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii și carduri bancare. Bărbaților le-au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile, iar tânăra de 17 ani este cercetată la libertate, având obligația de nepărăsire a localității”, transmite instituția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Înalți oficiali ai Uniunii Europene au fost vizați de atacuri cibernetice de tip „spearphishing”, atribuite unor hackeri susținuți de guverne străine, care au încercat să le preia conturile de mesagerie, transmite adevărul.ro.

Informația apare într-o prezentare internă a structurii de apărare cibernetică a UE, obținută de POLITICO.

Documentul a fost prezentat în luna iulie unor reprezentanți ai guvernelor statelor membre și include „preluarea controlului asupra conturilor înalților funcționari” printre principalele amenințări cibernetice cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Este pentru prima dată când o structură europeană recunoaște public că oficiali ai UE au fost ținta unor astfel de atacuri prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Prezentarea reprezintă, de asemenea, prima situație raportată în care o autoritate europeană leagă oficial aceste atacuri de un guvern străin.

Mesaje personalizate și tehnici de manipulare

Potrivit documentului, atacurile au fost realizate prin campanii de „spearphishing sponsorizat de stat”. Hackerii au folosit tehnici de inginerie socială și au pregătit mesaje personalizate pentru a-i determina pe oficialii vizați să acceseze linkuri suspecte sau să ofere informații care puteau permite compromiterea conturilor.

Autoritățile europene responsabile de securitatea cibernetică au raportat opt„incidente semnificative” în instituțiile UE de la începutul acestui an.

În luna martie, cel puțin cinci agenții naționale de securitate cibernetică și de informații au avertizat în legătură cu o serie de campanii de hacking desfășurate prin aplicații precum Signal și WhatsApp.

Olanda indică Rusia drept sursa atacurilor

Serviciile de informații din Olanda au atribuit aceste campanii Rusiei. Germania a avertizat, la rândul său, că atacurile vizează persoane cu funcții importante din politică, armată și diplomație, precum și jurnaliști de investigație.

Una dintre vulnerabilitățile identificate la nivel european este utilizarea unor soluții tehnice diferite de către instituțiile UE. Acestea nu dispun în prezent de un sistem comun pentru schimbul de documente sensibile, ceea ce complică protejarea informațiilor la nivelul întregii Uniuni.

Comisia Europeană nu a oferit detalii despre propriile practici de securitate cibernetică atunci când a fost solicitată să comenteze informațiile.