Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

VIDEO Două mesaje puternice de la Bruxelles din partea viceșefei NATO și a comisarului european pentru Apărare

18 Nov. 2025, 10:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2025, 10:52 // Societate //  Realitatea.md

În deschiderea Moldova Security Forum (MSF), ediția a doua organizată la Chișinău, Republica Moldova a avut parte de două mesaje puternice transmise din partea viceșefei NATO și a comisarului european pentru Apărare. După declarațiile lor, a urmat o sesiune la nivel înalt care a evidențiat transformarea Republicii Moldova dintr-o țintă a atacurilor hibride coordonate într-un model de reziliență națională și reînnoire democratică. În urma campaniilor susținute de dezinformare, conflict judiciar, infiltrare instituțională și presiune economică, țara noastră a demonstrat cum coordonarea strategică, integrarea europeană și unitatea societală pot transforma criza în oportunități. 

„Republica Moldova are dreptul de a-și decide propriul viitor, fără interferențe din afară. NATO susține integritatea teritorială și suverenitatea Republicii Moldova. Noi, de asemenea, susținem calea dvs. în ceea ce privește integrarea în UE. Ne dorim ca toți cetățenii dvs. să aibă parte de un viitor prosper și pe care îl merită. Parteneriatul NATO cu Republica Moldova a durat mai mult de 30 de ani. Pe parcursul acestei perioade, noi am respectat pe deplin neutralitatea dvs. constituțională și independența politică. Dialogul nostru cu operarea practică a sporit semnificativ prin faptul că venim cu un pachet de apărare, prin care NATO și aliații săi își oferă suportul Republicii Moldova pentru a consolida reziliența contra dezinformării și amenințărilor cibernetice. NATO și Republica Moldova împreună fac fața agresiunii rusești peste frontieră, în Ucraina. Avem un obiectiv comun de pace și stabilitate. Și noi, de asemenea, partajăm provocări similare. Vreau să aduc mulțumiri Republicii Moldova pentru contribuția de valoare pentru securitatea internațională, inclusiv contribuția pentru misiunea NATO care este realizată în Kosovo”, a declarat Radmila Șekerinska, secretar general adjunct al NATO.

Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, în mesajul său a declarat că: „Ați reușit să apărați inimile și gândurile cetățenilor dvs. în pofita tuturor atacurilor care au fost țintite către populația Republicii Moldova. Ați reușit să veniți cu o apărare a legilor lor în mod eficient. Cetățenii dvs. au ales un viitor european al Republicii Moldova. Ați trecut acest test și ați arătat Europei un exemplu minunat. După cum a spus și președinta Maia Sandu, Republica Moldova este ca un teritoriu de testare, însă Europa este țintă. Aceste provocări pentru UE sunt în creștere: întrerup operațiunile aeroporturilor europene, inclusiv și în Bruxelles, și în multe alte orașe. Europa are multe de învățat de la Republica Moldova. În primul rând, despre această luptă împotriva atacurilor hibride, toți trebuie să ne unim eforturile pentru a face față. Ceea ce funcționează a fost arătat de către Republica Moldova și anume instituțiile de stat care să lucreze împreună, astfel încât să facă față tuturor atacurilor hibride”.

„Avem nevoie să avem parte și de forțe militare eficiente pentru a distruge invazia inimicului. În ceea ce privește atacurile cibernetice, trebuie să avem partea de forțe polițienești și un sistem de justiție care să facă față tuturor provocărilor care subminează democrația. Republica Moldova a arătat durabilitatea sa pentru a face față și pentru a susține valorile democratice. Republica Moldova este un exemplu inspirațional pentru o întreagă Uniune Europeană. Republica Moldova are un progres excelent în ceea ce privește calea de aderare la UE. Uniunea Europeană va beneficia enorm odată cu aderarea Republicii Moldova din perspectiva securității. Voi sunteți acei din prima linie. Noi vă susținem pentru a vă moderniza de asemenea și forțele armate. Aveți parte de un pachet destul de mare din partea Facilității Europene pentru Pace. Sunteți al doilea stat după Ucraina, astfel încât să aveți parte de toate mijloacele pentru autoapărare. Voi deja aveți spiritul, dar puteți conta și pe suportul nostru continuu. Noi avem nevoie de voi și voi aveți nevoie de noi. Viitorul Republicii Moldova este în UE. Viitorul Ucrainei este în UE”, a conchis oficialul european.

MSF poate fi urmărit pe RLIVE.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Sept. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană a reînnoit marţi, 22 septembrie, sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în faţa Franţei şi Luxemburgului, care au cerut retragerea a doi oligarhi ruşi de pe lista de sancţiuni, solicitare care a ameninţat prelungirea acestora. După o lungă luptă, UE ridică sancțiunile împotriva celor doi oligarhi ruși, Alișer Usmanov și Mihail Fridman, din cauza amenințării cu blocarea totală a sancțiunilor împotriva Rusiei de către statele membre individuale, relatează Digi24.

În schimb, măsurile împotriva celorlalte 3.000 de persoane și entități vor fi prelungite pentru trei ani. Conform relatărilor din presă, Letonia a fost ultima țară care și-a renunțat la opoziția față de compromis.

Conform informațiilor de la Agenția de Presă Germană, punctul de plecare al acestor evoluții a fost cererea Slovaciei de ridicare a sancțiunilor împotriva miliardarului Usmanov. Franța se alăturase recent și în mod surprinzător acestei cereri. Ulterior, potrivit diplomaților, Luxemburgul a cerut ca, dacă sancțiunile împotriva lui Usmanov sunt ridicate, să fie și ridicate sancțiunile împotriva lui Fridman.

În contextul în care președintele Emmanuel Macron nu încetează să atragă atenția asupra amenințării hibride ruse, graba Franței de a cere ridicarea sancțiunilor europene împotriva omului de afaceri ruso-uzbek Alișer Usmanov nu poate decât să surprindă. Parisul și-a uimit partenerii, prezentându-se ca apărător al miliardarului al cărui nume figurează, din februarie 2022, pe lista celor 3 000 de persoane și entități juridice acuzate că susțin efortul de război al Rusiei. Însă, în cele din urmă, marți, 22 septembrie, aceștia au acceptat.

Invocând „securitatea națională”, diplomații francezi de la Bruxelles blocau, încă din 14 septembrie, prelungirea sancțiunilor, semănând discordie în rândul celor 27 de țări ale Uniunii Europene (UE). Franța și Slovacia solicitau reabilitarea lui Alișer Usmanov, iar Luxemburgul, Ungaria și Slovacia insistau ca un alt oligarh rus, Mihail Fridman, să fie, la rândul său, scutit de sancțiuni. Letonia, pe de altă parte, se opunea ferm acestor modificări, în timp ce Ucraina nu-și ascundea dezamăgirea.

Prim-ministrul ucrainean, Sergii Korețkii, a făcut apel la UE să nu slăbească sancțiunile împotriva Rusiei, în momentul în care aceasta din urmă își intensifică atacurile aeriene asupra țării sale.

Menţinând acest regim de sancţiuni împotriva a circa 3.000 de persoane şi entităţi acuzate că sprijină efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, „am ajuns la un compromis dificil”, a transmis preşedinţia irlandeză a Consiliului UE, care a confirmat că „anumite persoane” au fost în final retrase de pe lista neagră.

Potrivit diplomaţilor, Franţa şi Luxemburgul au obţinut eliminarea lui Alisher Usmanov şi Mihail Fridman de pe listă. Letonia, care se opusese categoric exceptării acestor oligarhi de la sancţiuni, a acceptat în cele din urmă să se abţină pentru a fi depăşit obstacolul prelungirii sancţiunilor, conform aceloraşi surse.

Decizia, luată la nivel de ambasadori, mai trebuie formalizată prin aşa-numita procedură scrisă.

Franţa şi-a surprins la începutul acestei luni partenerii din UE după ce a insistat ca magnatul ruso-uzbec Usmanov să fie scos de pe lista sancţiunilor europene, invocând preocupări legate de securitatea naţională, pe care nu le-a precizat, dar ar putea fi vorba despre un acord de eliberare a unor cetăţeni francezi deţinuţi în Azerbaidjan.

Apoi, Luxemburgul a cerut acelaşi tratament şi pentru Fridman, care a deschis împotriva acestei ţări un proces în care cere despăgubiri de 16 miliarde de dolari.

Într-o primă reacţie după anunţul scoaterii celor doi oligarhi ruşi de pe lista sancţiunilor UE, ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a scris pe reţeaua socială X că este o decizie „ruşinoasă şi nejustificată”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura