Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

VIDEO Două spitale din Republica Moldova intră în proces de modernizare energetică

23 Oct. 2026, 13:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
23 Oct. 2026, 13:43 // Societate //  Valentina Buza

Două spitale din Republica Moldova intră în proces de modernizare energetică, cu sprijinul Uniunii Europene. Este vorba despre Spitalului Clinic de Psihiatrie și a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Acestea sunt primele două instituții medicale care intră în etapa de implementare a proiectului destinat modernizării infrastructurii medicale din Republica Moldova.

Lucrările fac parte dintr-un amplu program de investiții în valoare de 72,4 milioane de euro, destinat modernizării a 10 spitale de importanță națională. Programul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, care contribuie cu un grant de 12,4 milioane de euro, al EIB Global – divizia pentru dezvoltare a Băncii Europene de Investiții (BEI), al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și al Guvernului Republicii Moldova.

Investițiile sunt realizate prin intermediul Proiectului „Eficiența Energetică în Republica Moldova” (MEEP) și au drept obiectiv reducerea consumului de energie în spitalele beneficiare, crearea unor condiții mai bune de îngrijire și tratament pentru peste un milion de pacienți, precum și îmbunătățirea mediului de lucru pentru mai mult de 10.000 de cadre medicale.

În prima etapă, vor fi renovate și eficientizate energetic blocul principal și secția pentru copii a Spitalului Clinic de Psihiatrie, precum și blocul nr. 2 al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.

Procesul de modernizare prevede izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, schimbarea punctelor termice care asigură distribuirea căldurii furnizate prin sistemul centralizat de încălzire, precum și instalarea panourilor fotovoltaice. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru sporirea siguranței la incendiu și îmbunătățirea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă.

„Acesta este unul dintre cele mai ambițioase programe de eficiență energetică de acest tip din Republica Moldova. Includerea a zece spitale de importanță națională într-un program coordonat de renovare ne permite să abordăm problema consumului de energie la scară largă. Odată finalizate lucrările de modernizare, se estimează că nivelul consumului de energie în aceste instituții medicale va scădea cu aproximativ 40%. Astfel, trecem de la măsuri individuale la o abordare mai amplă și integrată a eficienței energetice, care contribuie totodată la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Valoarea contractelor de renovare este de aproximativ 10 milioane de euro pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie și de circa 2 milioane de euro pentru Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Un contract separat, în valoare de 573.000 de euro, este destinat supravegherii tehnice a lucrărilor la ambele instituții medicale.

„Pentru pacienți și personalul medical, aceste investiții înseamnă condiții mai bune și spitale mai bine pregătite să răspundă cerințelor actuale de îngrijire și tratament. Reducerea cheltuielilor pentru energie va diminua, totodată, presiunea asupra bugetelor instituțiilor medicale, permițând direcționarea mai multor resurse către domeniile în care acestea sunt cel mai necesare. Lucrările sunt planificate cu atenție, astfel încât spitalele să își poată continua activitatea în regim normal, iar serviciile medicale să fie prestate fără întreruperi”, a spus Alexandru Gasnaș, ministru al Sănătății.

Lucrările de renovare a Spitalului Clinic de Psihiatrie urmează să fie finalizate în februarie 2028, iar cele de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, în martie 2028. În paralel, continuă pregătirile pentru renovarea celorlalte opt spitale beneficiare, urmând ca următoarele etape ale procedurilor de achiziție să fie lansate spre sfârșitul anului 2026 și pe parcursul anului 2027.

„Beneficiile integrării europene trebuie să se reflecte în viața de zi cu zi a cetățenilor, inclusiv în calitatea serviciilor publice. Modernizarea acestor spitale va asigura condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical, contribuind totodată la dezvoltarea unei infrastructuri medicale mai eficiente și mai reziliente. Prin Planul de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, vedem cum parcursul european aduce schimbări care îmbunătățesc viața cetățenilor”, a adăugat Iwona Piórko, Ambasadoarea UE în Republica Moldova.

Proiectul „Eficiența Energetică în Republica Moldova” se va desfășura până în iunie 2029 și include, de asemenea, un grant suplimentar de 10 milioane de euro din partea Uniunii Europene, destinat îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor rezidențiale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!