Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Dragalin, pentru presa română, despre reușitele PA: ”Avem o nouă procedură de a scrie comunicate…”

26 Apr. 2023, 16:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Apr. 2023, 16:19 // Actualitate //  Realitatea.md

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a povestit, într-un interviu pentru presa română, despre reușitele instituției pe care o conduce. Dragalin, care a preluat șefia PA în luna iunie 2022, a explicat pe pași cu ce se ocupă instituția și cum luptă cu corupția din țară.

”Avem o nouă procedură de a scrie comunicate de presă pe care le publicăm. Recent, în luna trecută, am reușit să avem propria noastră pagină web. Asta înseamnă că noi o gestionăm fizic de la noi din instituție, noi selectăm ce vrem să ajungă acolo pe paggina web și cred că o să ne ajute foarte mult mai departe să fim mai transparenți, să înțeleagă lumea că suntem activi… La fel, aplicăm legea în mod legal, indiferent de apartenența politică, de cât de importantă este persoana, ce prieteni are”, a declarat Dragalin.

De asemenea, în cadrul interviului, Dragalin a scos în evidență condamnarea lui Șor atunci când a fost întrebată despre cum luptă cu corupția din Moldova. Tot la acest subiect, a fost menționat și fostul premier, Vlad Filat, dar și omul de afaceri, Veaceslav Platon.

Amintim că Ilan Șor a fost condamnat joi, 13 aprilie curent, la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, în cea de-a doua instanță. A fost privat de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pe termen de 5 ani și s-a dispus încasarea de la politicianul fugar a sumei de 5,2 miliarde de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Recent, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a menționat că Ilan Șor ar putea să-și ispășească pedeapsa chiar și în Israel, nu obligatoriu în Moldova. Totuși, decizia urmează să fie luată de autoritățile din Israel.

Între timp, procurorii, de comun cu ARBI, au pus sechestru pe mai multe bunuri, în valoare de 1,36 miliarde de lei, care aparțin lui Șor. Este vorba de proprietăți cu capital social, terenuri, mijloace de transport, aeronave.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!