O persoană din raionul Florești a fost reținut pentru 72 de ore de oamenii legii. Aceasta este bănuită de circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul raionului și în raioanele de nod ale țării.
„În timpul percheziției la domiciliul (n.r. bărbatului), polițiștii au depistat și ridicat 1 kg de marijuana, 1 kg de semințe de cânepă, dar și telefoane mobile care conțin informații despre desfășurarea activității ilegale. Valoarea drogurilor pe piața neagră se estimează la aproximativ 200 000 de lei”, transmite Poliția.
Ulterior, bărbatul de 37 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Oamenii legii continuă să întreprindă măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală în vederea identificării și altor persoane implicate în activitatea infracțională.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

