Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

VIDEO Dubla tragedie din Glodeni: Soții electrocutați se pregăteau de nunta feciorului

18 Iul. 2023, 15:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Iul. 2023, 15:15 // Societate //  Realitatea.md

Au revenit de peste hotare pentru a juca la nunta fiului, dar și-au găsit sfârșitul în curtea casei. Este vorba despre ce doi soți din satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni, care au murit electrocutați. Descoperirea macabră a fost făcută în această dimineață, de o femeie din sat, scrie presa locală.

„Am văzut ce s-a întâmplat. Sunt doi oameni morți”.

„Am auzit că s-au înnegrit. Spălau cu aspiratorul și au fost electrocutați. Erau oameni gospodari, la locul lor. Ce tragedie e în sat nici nu am cuvinte”, au spus oamenii din sat.

Ultima dată, cei doi au fost văzuți în seara zilei de ieri, când făceau curățenie în foișorul din curte.

„Au mai fost așa cazuri la noi în sat, dar nu chiar doi odată. Pe data de 1 august urmau să joace la nunta băiatului. Pe 1 august le vor pregăti deja masa de pomenire. Să ne ferească Dumnezeu”.

„Am auzit la magazin că au fost electrocutați. Erau oameni foarte exemplari. Au revenit din Portugalia. Este o tragedie mare în sat. Doamne ferește! Urmau să aibă nuntă. Băieți harnici, muncitori. E ceva strașnic”.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei. Cetățenii sunt îndemnați să fie foarte prudenți atunci când utilizează aparate electrice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!