Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Evaziune fiscală în panificație: Livrări fără facturi și cumpărături fictive, depistate de autorități

13 Feb. 2026, 13:53
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
13 Feb. 2026, 13:53 // Societate //  Cătălina Boico

O schemă de evaziune fiscală a unei companii de panificație a fost deconspirată de autorități, în urma perchezițiilor desfășurate în Anenii Noi, Drochia, Ialoveni și Taraclia. Schema ar fi funcționat pe două paliere.

Bănuiții ar fi organizat livrarea produselor de panificație către clienți de multe ori fără eliberarea bonurilor și facturilor fiscale, iar alteori în numerar, fără o contabilizare riguroasă, ceea ce le-ar fi permis să ascundă de la stat toate veniturile reale. Al doilea aspect penal investigat de autorități vizează cumpărarea fictivă a unor materiale de construcții și reparația oficiilor, care, de fapt, nici nu ar fi avut loc.

„Perchezițiile au fost desfășurate în oficiile, la domiciliile și în mașinile mai multor persoane, iar după audierea lor, trei persoane cu studii superioare, doi bărbați și o femeie, au fost recunoscuți în calitate de bănuiți: manager de vânzări, administrator și contabil.

De la fața locului au fost ridicate sume de bani ce ar proveni din schema de tăinuire de la stat a banilor care urmau să fie achitați ca taxe și impozite: peste 350.000 lei, $6000 și €3000. De asemenea, vor fi supuse cercetării penale și acte contabile ridicate, două calculatoare, două telefoane mobile, un bloc de sistem și mai multe înscrisuri de ciornă”, transmite Poliția Republicii Moldova. 

Urmărirea penală în această schemă de evaziune fiscală continuă, astfel încât banii care ar fi fost ascunși de la stat să revină în bugetul public. Între timp, cei vizați de investigațiile desfășurate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!