Deputații vor să devină un exemplu pentru cetățeni astfel încât să-i motiveze să se vaccineze împotriva coronavirusului, astfel până în prezent s-au imunizat 92 de deputați, cu doi mai mult în decurs de o săptămână. Anunțul a fost făcut la ședința de astăzi, 18 noiembrie a Parlamentului, de către speakerul, Igor Grosu.
Potrivit lui Grosu, au mai rămas 9 deputați să se vaccineze, însă 4 dintre aceștia au motiv întemeia de a nu-și administra vaccinul, deoarece sănătatea nu le permite, pe când alți 5 refuză categoric să se imunizeze.
Referitor la angajații Secretariatului Parlamentului vaccinați, Grosu a anunțat că, din cei aproximativ 360 de lucrători, 287 sunt vaccinați, 20 au prezentat motive întemeiate de a nu-și administra vaccinul, iar 50 încă urmează să se imunizeze.
Amintim că, săptămâna trecută, în debutul ședinței parlamentare Igor Grosu a precizat că erau vaccinați 90 de parlamentari, ceea ce înseamnă că, pe parcursul săptămânii curente s-au mai imunizat doi deputați.

