Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

O nouă ședință Filat vs. Popa: Fostul premier, în proces de apărare a reputației

04 Dec. 2022, 17:43
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Realitatea.md
04 Dec. 2022, 17:43 // Uncategorized //  Realitatea.md

O nouă ședință de judecată pentru apărarea onoarei, demnităţii și reputaţiei a fostului premier Vlad Filat împotriva avocatului Igor Popa, care i-a reprezentant interesele în dosarul de rezonanță, a fost programată pentru ziua de luni, 5 decembrie curent, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Anticorupție.md scrie că este vorba de o cauză civilă în gestiune încă din noiembrie 2020.

Cauza civilă „Filat vs. Popa” este în proces de examinare, ședința de luni fiind a șaptea la număr.

Multe din ședințele fixate până acum au fost amânate din diverse motive, cum ar fi: „nu s-a prezentat pârâtul; a fost acordat termen pentru probe suplimentare, judecătoarea s-a aflat în concediu medical”.

Ultima, spre exemplu, s-a amânat din motive neclare.

Cert este faptul că pe data de 2 decembrie 2021 s-a început examinarea cauzei în fond. Eleonora Badan-Melnic judecă.

Potrivit sursei citate, anterior, Comisia de Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților din Moldova a decis să-i retragă licența lui Igor Popa, în baza unei plângeri depuse de fostul premier care a punctat că avocatul ar fi încălcat normele deontologice, atunci când a făcut anumite dezvăluiri despre el în cadrul unei emisiuni TV. Le-a catalogat drept „minciuni”. Igor Popa a contestat decizia în instanță, dar judecătorii nu s-au expus deocamdată.

În afară de sesizarea depusă la Comisia de Etică și Disciplină, fostul premier a mai depus o plângere și la Procuratură, pentru violarea secretului corespondenței și colectarea ilegală de informații referitor la viața privată. Igor Popa a recunoscut că l-a denunțat pe Vlad Filat autorităților din Germania pentru spălare de bani.

„Eu dețin licență de avocat german, iar legislația germană obligă avocații să denunțe dacă cunosc despre infracțiunle grave comise de clienții lor. Dacă nu denunțam, riscam să-mi pierd licența din Germania. La noi nu se face deosebire dintre secretul profesional, libertatea de exprimare și obligațiile avocatului”, s-a justificat el atunci.

Este de menționat că Igor Popa a fost găsit vinovat de calomnierea fostului său client, Vlad Filat, la un an distanță după ce a fost sancționat contravențional pentru calomniere. Avocatul a contestat decizia în instanța de judecată, iar magistrații, deși l-au găsit vinovat de calomnie, au încetat procesul contravențional pe motiv că a expirat termenul de prescripție. Ulterior, hotărârea a fost menținută fără modificări și de judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău.

Vlad Filat a fost reținut în toamna anului 2015 în baza unui denunț depus de liderul fugar al partidului Șor, Ilan Șor, care a declarat că Filat i-a cerut cadouri valoroase si bani. Ex-premierul a fost condamnat pentru trafic de influență și corupere pasivă și a primit 9 ani de închisoare cu executare. Reducerea pedepsei din cauza condițiilor de detenție proaste a permis eliberarea lui Vlad Filat în decembrie 2019.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!