Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

VIDEO Familia unui ”viitor procuror”, implicată în scheme criminale. Un membru al CSP prezintă probe

27 Iun. 2024, 12:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Iun. 2024, 12:17 // Actualitate //  Realitatea.md

Replici în contradictoriu la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) între Cristian Prepeliță, absolvent al Institutului Național al Justiției (INJ), și Andrei Cebotari, membru al CSP. Prepeliță, care aspiră la funcția de procuror în cadrul Procuraturii din Ungheni, a depus o cerere de recuzare în privința lui Cebotari, întrucât consideră că nu va fi imparțial în evaluarea sa, din cauza unui conflict în satul său de baștină. De cealaltă parte, Andrei Cebotari spune că deține informații că frații lui Prepeliță au fost implicați în diverse acțiuni criminale cu caracter transfrontalier, lucru care poate afecta statutul și prestigiul profesiei de procuror.

„Actualmente, domiciliez în satul Costuleni, raionul Ungheni. Domnul Cebotari este căsătorit cu vecina mea, părinții căruia sunt cumetri cu părinții mei și se află într-o relație de conflict, pe alocuri, situație care a escaladat cu diverse sesizări în fața organelor de drept. Consider că această relație de conflict, situație încordată între familiile noastre, ar pune la îndoială rezonabilă imarțialitatea domnului Cebotari în examinarea candidaturii mele. Cu atât mai mult, am fost informat că domnul Cebotari a încercat să obțină informații despre mine și familia mea” a declarat Cristian Prepeliță, în fața membrilor CSP.

În replică, Andrei Cebotari a cerut ca cererea lui Prepeliță să fie respinsă ca nefondată, invocând că „nu există temei de a pune la îndoială nepărtinirea mea, în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor”. În discursul său, Cebotari a explicat că unii membri ai familiei lui Prepeliță au probleme cu legea, lucru care ar putea prestigiul funcției de procuror.

„În fapt, în perioada noiembrie – decembrie 2022, în virtutea unor circumstanțe independente de voința mea, mi-au devenit cunoscute informații privitor la candidatul la funcția de procuror Cristian Prepeliță, conturându-se o imagine care ar fi putut afecta statutul și prestigiul profesiei de procuror, precum și crea anumite riscuri și vulnerabilități în adresa securității naționale, inclusiv prin faptul că la domiciliul candidatului și la membrii acestuia de familie au fost efectuate percheziții, fiind ridicate în calitate de corpuri delicte anumite bunuri infracționale care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 236 alin.(1) Cod Penal de către membrii de familie ai candidatului.

În special, din informațiile care mi-au devenit cunoscute, frații acestuia Vitalie și Vasile Prepeliță au fost implicați în diverse acțiuni criminale cu caracter transfrontalier. Astfel, Vitalie Prepeliță ar fi fost implicat în acțiuni de sustragere a mijloacelor financiare din bancomate pe teritoriul Federației Ruse, fiind documentat operativ de organele de drept din statul respectiv, însă la momentul realizării flagrantului delict, acesta a reușit să fugă și să revină în Republica Moldova (cazul a fost mediatizat în cadrul emisiunii TV „Petrovka 38” ediția din 14.02.2014), fiind prins și condamnat cu executare doar complicele acestuia Adrian Scutelniciuc. De asemenea acesta ar fi fost suspectat de complicitate în organizarea canalelor de transportare clandestină pe teritoriul României a produselor de tutungerie

La rândul său, Vasile Prepeliță ar fi fost cercetat penal pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 236 alin. (2) Cod Penal RM, stabilindu-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani. Ca rezultat, de către Inspectoratul de Poliție Ungheni în privința cet. Prepeliță Vasile Vasile, ar fi fost pornită investigația în vederea căutării, fiind întocmit planul de lucru cu înaintarea măsurilor speciale de investigații, întru stabilirea locului aflării căutatului.

La 24.02.2020, Prepeliță Vasile Vasile, ar fi fost anunţat în căutare interstatală CSI, cu scop de arestare şi extrădare în Republica Moldova. La 19.07.2020, Prepeliță Vasile Vasile, ar fi fost anunţat în căutare internațională BNC Interpol, cu scop de arestare şi extrădare în Republica Moldova. La data de 20.09.2020, în adresa Republicii Moldova ar fi parvenit mesajul din partea BNC Interpol, prin care s-ar fi anunțat că căutatul Prepeliță Vasile Vasile, la data de 18.09.2021, a fost arestat pe teritoriul Regatului Spaniei în scopul extrădării în Republica Moldova. Care este soarta condamnatului Prepeliță Vasile Vasile la moment nu-mi este cunoscut”, a menționat Cebotari.

Cererea de recuzare a fost admisă de plenul CSP, iar după deliberări, fără participarea lui Andrei Cebotari, candidatul Prepeliță a fost evaluat cu punctajul de 49,4. Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante în Procuraturile teritoriale urmează să fie lansat de CSP în următoarea perioadă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 11:36
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Nov. 2026, 11:36 // Societate //  Realitatea.md

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB) a implementat un nou Sistem Informațional de Management (MIS FGDSB), menit să modernizeze și să automatizeze procesele instituționale, să consolideze capacitatea operațională a Fondului și să contribuie la eficientizarea mecanismelor de protecție a deponenților. Proiectul reprezintă un pas important în procesul de transformare digitală a FGDSB și de aliniere la bunele practici europene în domeniul garantării depozitelor.

Noul sistem informațional integrează mai multe funcționalități care permit automatizarea activităților interne, eficientizarea proceselor de raportare și digitalizarea operațiunilor aferente compensării deponenților.

Una dintre componentele importante ale MIS FGDSB este Platforma de Compensare, o soluție digitală care va permite deponenților eligibili, în eventualitatea activării mecanismului legal de garantare a depozitelor, să acceseze online informații privind depozitele garantate, valoarea compensației cuvenite și să solicite plata acesteia fără a fi necesară deplasarea la bancă.

Platforma va oferi inclusiv posibilitatea solicitării compensațiilor suplimentare, în situațiile expres prevăzute de legislație, prin transmiterea online a documentelor justificative necesare.

„Obiectivul nostru este ca procesul de compensare să fie cât mai accesibil, previzibil și eficient pentru fiecare deponent. Platforma va simplifica interacțiunea cu deponenții, va reduce etapele administrative și va facilita accesul la compensațiile garantate, inclusiv prin posibilitatea de a solicita și primi plățile de la distanță. Prin digitalizarea acestor procese, consolidăm capacitatea operațională a FGDSB și contribuim la modernizarea mecanismelor de protecție a deponenților.”, a declarat Dionis Catanoi, Director General FGDSB.

Informații utile pentru deponenți

MIS FGDSB este proiectat astfel încât să permită integrarea cu infrastructurile naționale de plăți, inclusiv cu Sistemul Automatizat de Plăți Interbancare (SAPI) și serviciul MIA Plăți Instant, asigurând transferul rapid și sigur al compensațiilor direct în contul deponentului.

În prezent, nivelul de acoperire este de 200.000 de lei per deponent, per bancă, calculat prin agregarea tuturor depozitelor eligibile deținute de acesta în banca respectivă. Prin digitalizarea proceselor interne, FGDSB urmărește eficientizarea întregului proces al compensării, de la transmiterea și validarea informațiilor privind deponenții și depozitele acestora până la efectuarea plăților.

Pentru a facilita procesul de obținere a compensațiilor de către deponenți, este important ca datele de identificare ale acestora, înregistrate la bănci, să fie corecte și actualizate. FGDSB încurajează deponenții să verifice periodic aceste informații, ca parte a unei bune gestionări a relației cu instituția bancară.

Implementarea MIS FGDSB este inclusă în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (PNA) și contribuie la modernizarea infrastructurii instituționale, consolidarea capacităților operaționale și apropierea de standardele și bunele practici europene în domeniul garantării depozitelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Despre FGDSB: Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB) a fost constituit ca persoană juridică de drept public la 01 iulie 2004 și are menirea de a garanta depozitele constituite în bănci, a proteja interesele deponenților și a contribui la stabilitatea sistemului financiar din Republica Moldova.

FGDSB administrează Fondul de acoperire a depozitelor bancare (FADB) și Fondul de rezoluție bancară (FRB).  Fondul de acoperire a depozitelor bancare garantează depozitele în monedă națională și în valută străină deținute de persoane fizice și persoane juridice, atât rezidente cât și nerezidente, în toate instituțiile membre. Prin urmare, în cazul în care depozitele unei bănci devin indisponibile, FGDSB garantează compensarea acestora fiecărui deponent în limita nivelului de acoperire.

Orice bancă licențiată de Banca Națională pentru activitatea de atragere a depozitelor devine, în mod obligatoriu, instituție membră a Fondului de acoperire a depozitelor bancare din ziua intrării în vigoare a deciziei privind eliberarea licenței.