VIDEO Femeie din Hîncești, extrădată în Republica Moldova după ce ar fi exploatat sexual mai multe tinere
O femeie originară din raionul Hîncești, căutată de autoritățile din țară într-un dosar de trafic de persoane, a fost extrădată din Grecia și adusă la Chișinău. Aceasta este plasată în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13.
Potrivit Procuraturii pentru Combataerea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), femeia și fratele său ar fi exploatat sexual șapte tinere în perioada 2015–2018. Cei doi le-ar fi promis victimelor locuri de muncă în restaurante și hoteluri din Grecia, însă odată ajunse acolo, acestea ar fi rămas fără pașapoarte și ar fi fost obligate să achite datorii de peste 5.000 de euro.
În locul locurilor de muncă promise, tinerele ar fi fost exploatate sexual. Din banii obținuți, acestea ar fi trebuit să plătească săptămânal câte 300 de euro pentru „protecție” și alți 300 de euro pentru chirie, astfel că rămâneau practic fără venituri, susțin procurorii.
Cei doi frați au fost arestați în Grecia în iulie 2025. Între timp, cu sprijinul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), autoritățile moldovene au obținut aplicarea sechestrului pe un apartament din Atena, evaluat la peste 1,3 milioane de lei, despre care se presupune că a fost cumpărat din banii proveniți din exploatarea victimelor. De asemenea, au fost puse sub sechestru două terenuri agricole din raionul Anenii Noi, estimate la circa 400.000 de lei.
Fratele femeii, considerat complice în dosar, își execută în prezent pedeapsa în Grecia. Acesta a fost condamnat la un termen cumulativ de 64 de ani de închisoare, inclusiv pentru organizarea migrației ilegale, după ce a fost prins în flagrant transportând patru persoane din Turcia spre Grecia.
Ancheta continuă pentru identificarea altor persoane care ar fi făcut parte din gruparea infracțională. Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Un rapper născut în Republica Moldova a fost expulzat din Italia după ce ar fi blocat o autostradă din apropierea orașului Milano pentru a filma un videoclip. Este vorba despre Nicolae Novacenko, cunoscut sub numele de scenă „Bratan”, în vârstă de 32 de ani, scrie La Repubblica.
Incidentul s-a produs pe 18 septembrie, pe autostrada Milano-Meda. Potrivit autorităților italiene, rapperul, împreună cu un grup de persoane, ar fi oprit circulația pentru a filma videoclipul unei piese. Imaginile cu blocajul și cozile formate în trafic au fost ulterior publicate pe rețelele sociale.
Ministrul italian de Interne, Matteo Piantedosi, a anunțat duminică faptul că permisul de ședere al lui Novacenko a fost revocat, iar acesta a fost expulzat în Republica Moldova. Oficialul a invocat un risc pentru siguranța publică.
Decizia de expulzare a fost validată sâmbătă, 26 septembrie, de judecătorul de pace din Milano. În motivarea sa au fost luate în calcul și două condamnări mai vechi ale rapperului: una din 2016, pentru port ilegal al unui baston telescopic, și o condamnare pentru deținere de droguri.
Blocarea autostrăzii face în prezent obiectul unei anchete penale. Potrivit presei italiene, Novacenko a fost reținut pe 24 septembrie, în timp ce lua cina cu soția. Polițiștii i-au percheziționat locuința, inclusiv în căutarea unor arme, însă nu au găsit astfel de obiecte.
Anchetatorii au analizat și fotografii în care rapperul apare cu arme publicate pe Instagram. Avocatul său, Matteo Politano, susține însă că acestea erau recuzită folosită pentru videoclipuri și că a prezentat documente care ar demonstra închirierea lor.
Apărătorul contestă și amploarea incidentului de pe autostradă. Potrivit acestuia, blocajul ar fi durat doar câteva minute, nu aproximativ o oră și jumătate, așa cum s-ar fi relatat inițial.
Avocatul spune că va contesta expulzarea în instanță. El susține că rapperul trăiește în Italia de la vârsta de 17 ani, are soție, un copil mic, o locuință cumpărată prin credit ipotecar și un loc de muncă. Potrivit apărării, Novacenko nu mai vorbește limba din țara sa natală.
Cazul are loc într-un context în care guvernul italian condus de Giorgia Meloni pune un accent tot mai mare pe securitate și politica privind imigrația.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.