Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Festivalul Mărțișor ține pasul cu tendințele moderne! Va găzdui un concert de muzică electronică

26 Feb. 2024, 10:23
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
26 Feb. 2024, 10:23 // Life //  Victoria Laur

Festivalul Mărțișor, desfășurat tradițional în luna martie în Republica Moldova, va găzdui în premieră un concert de muzică electronică în 2024. Evenimentul la Arena Chișinău. 

Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Sergiu Prodan. Concertul „Electric Spring” se va desfășura pe 1 martie, după inaugurarea oficială a evenimentului.

Încă o premieră în acest an este că, în cadrul festivalului, actorii de la Teatrul Național Mihai Eminescu vor merge într-un turneu european cu spectacolul „Steaua fără nume”. Potrivit lui Sergiu Prodan, piesa se va juca în Portugalia, Germania, Spania, Italia, Marea Britanie și Belgia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Chișinăul, prin acest festival, devine un centrul cultural internațional. Mă bucur că an de an reușim să perpetuăm această tradiția. Mărțișor s-a extins în întreaga Moldovă. (…). O noutate ține de geografia spectacolelor. Acestea vor ajunge în toate 38 de raioane ale țării. De-a lungul întregii luni martie, se vor ține 43 de concerte în 43 de sate și orașe. Astfel, Mărțișor 2024 va acoperi întreaga Republică Moldova”, a precizat Prodan.

În carul festivalului vor fi organizat peste 60 de spectacole cu artiști din Republica Moldova, dar și de peste hotare. Sunt programate concerte de muzică clasică, modernă, jazz, recitaluri colare și de orgă, spectacole de operă, balet, dans popular. Tradițional, Festivalul începe pe 1 martie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!